Marea curăţenie la Sighişoara

Distribuie pe:

Marţi, 24 aprilie 2018, a fost prima zi din Campania de ecologizare organizată de Municipiul Sighişoara, în colaborare cu unităţile de învăţământ - elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Victor Jinga", Şcoala Gimnazială „Radu Popa", Liceul Tehnologic nr. 1, reprezentanţi ai municipalităţii, Liga Pensionarilor Filiala Sighişoara, voluntari ai Asociaţiei „Sighişoara vie" şi angajaţi ai SC ECOSERV SIG SRL.

În urma acţiunii de ecologizare, deşeurile colectate au fost depozitate într-un număr de 100 de saci menajeri de 240 de litri, informează Primăria Sighişoara, mulţumindu-le, totodată, voluntarilor care s-au implicat în această amplă activitate.

Acţiunea a continuat pe parcursul zilei de ieri, 25 aprilie, municipalitatea alăturându-se astfel campaniei Let's Clean Up Europe 2018, organizată de Green Planet Association, în scopul de a mobiliza cât mai mulţi cetăţeni pentru a se implica în activităţi de ecologizare a zonelor poluate cu deşeuri.

Lasă un comentariu