Istoria națională a României și a românilor dovedește, o dată în plus, că dușmanii acestui vechi și blând neam, mereu au încercat să înfiripe un ideal național artificial, bazat pe cum văd și cum vor ei și nu cum voiește Țara. Ca urmare, n-ar strica să recitim istoria anilor premergători Unirii. Poate vom vedea atunci că numele negociatorilor politici ai Unirii, ca și a celor căzuți, martiri ori eroi pe câmpul de luptă, nu erau înscrise pe liste de partid, ci pe lista Bisericii și a Neamului. Și că, întorși acasă, din lupte, românii n-au încetat să lupte pentru România. Fiecare unde i-a îngăduit Dumnezeu să-și poarte speranțele și traiul. Ca urmare, politicienilor (de azi și de mâine), nu mai umiliți poporul care vă ține cu aroganțe de bișnițari! Luați seamă la discursul și viața predecesorilor voștri care au făcut ceva pentru Țara asta. Nu transformați în feude de ineficiență locurile în care vă îngrămădiți să dați lecții. Și mai citiți o dată listele oamenilor care au făcut România Mare. E un ilustru tablou de demnitate națională pentru veacurile de acum. O carte religioasă care descrie viețile sfinților. Cetate ridicată în mijlocul dărâmării Țării. Catedrala Neamului are în ea liniștea neliniștii lor. Pentru cine are minte să vadă și suflet să priceapă!
Triste constatări: România este învrăjbită nu numai de vrajba dintre locuitorii ei, în vreme ce anticorupția a devenit, de multă vreme, mai coruptă decât corupția. De unde și neputința noastră de a fi ceea ce am fi vrut să fim, dar n-am fost lăsați să o facem! Văzându-i coroana strâmbă de pe capu-i pletos și fruntea-i încruntată a unui fost rege de neam vecin nouă, cel care cu un mileniu în urmă și-ar fi creștinat păgânul său popor nomad, l-am întrebat pe un istoric-academician budapestan care să fie rostul acelei strâmbături. Și ia citiți, domniile voastre, ce mi-a răspuns! Că ea reprezintă simbolul dorinței neîmplinite, vreme de 100 de ani, de refăurire a Ungariei Mari. Și ce mare ghinion pe capul bântuit de gânduri al acestui popor al meu. Dar și-al tău, cititorule. Acela de a uita și ierta mult prea repede și definitiv tragicul trecut, părând a fi indiferent ce se întâmplă cu țara lui și a noastră.
Notă: De luat aminte și de ținut minte! Cu zece ani mai devreme de trecerea la maghiarizarea masivă și forțată a populației nemaghiare rezultă că, în acel an 1880, Ungaria avea 13.728.622 de locuitori, din care ungurii (inclusiv secuii, evreii și țiganii) numărau 6.125.088 locuitori, restul de 7.653.534 de locuitori o reprezentau celelalte popoare și naționalități. Dintre provinciile Ungariei, cea mai întinsă și mai populată de nemaghiari era Transilvania, unde structura demografică a populației era următoarea: români 2.294.421 (47,37/'%), maghiari (inclusiv evrei și țigani) 916.628 (18,88%), secui 343.027 (7,27%), germani (sași, șvabi, landleri și țipțeri) 621.583 (12,80), ruteni 108.867 (2,25%), slovaci 34.001 (0,70%), sârbi și croați 245.987 (5,16%), alte etnii și limbi vorbite 94.895 (2,50%). Total locuitori ai Transilvaniei acelor vremuri: 4.834.730.
Un exemplu de maghiarizare a populației nemaghiare: dacă un român se căsătorea religios cu o româncă de-a lui, în registrul acelei biserici (ortodoxe sau greco-catolice) rămâneau scrise numele lor adevărate, în vreme ce, la căsătoria civilă Ioan Negru devenea Fekete Janos, iar Maria Negru se transforma în Fekete Mariko. La fel s-a procedat și cu denumirea oficială a satelor, comunelor, orașelor, străzilor, parcurilor, munților, pădurilor, văilor, râurilor, dealurilor și stațiilor de cale ferată. În acest scop, în anul 1898 ungurul Talkeș Simon publică un îndrumar. Și, cum prea bine se știe, Primul Război Mondial a dus la prăbușirea monarhiei formată din „petece" de teritorii, naționalități și etnii de popoare, inclusiv și monarhia dualistă Austro-Ungară, românii, cehii, slovacii, slovenii, sârbii și rutenii, prin autodeterminare, unindu-se cu țările-mame sau surori. Și în timp ce Austria devine republică și renunță la ideile sale colonial-imperiale, micul regat Ungar (însă fără rege) mereu își arată vehement nemulțumirea față de verdictul juridic statornicit de Tratatul de Pace de la Trianon (Versailles - Franța, 20 iunie 1920). Iar poporul nostru nu ar trebui să uite niciodată acea tragică „răbufnire" a pretențiilor teritoriale ale Ungariei, prin aplicarea exagerat de brutal-criminală a neprevederilor Diktatului de la Viena, din 30 august 1940.
PS: Când un prim-ministru, neprieten țării tale, este reales în funcție și de conaționalii tăi, posesori ai dublei cetățenii, n-avem a ne aștepta la LINIȘTEA ȘI PACEA pe care o merităm, fie chiar și numai în acest an al Centenarului Marii Uniri!
