Riscând totul, Irena Sendler a salvat 2.500 de copii de la moarte. Curajul și frumusețea caracterului ei au oferit lumii speranța că, în fața nedreptății iraționale, vor exista mereu oameni care vor înfrunta totul pentru a-i salva pe alții.
În clădirea impunătoare a Universității din Varșovia, înconjurată de studenți și profesori, Irena își tăia carnetul de studentă. Era o formă de protest față de regula universitară, introdusă în anul 1935, care îi obliga pe studenții evrei să stea separați în sălile de curs. Gestul Irenei, pentru care a fost suspendată timp de trei ani, era unul cu rădăcini mai vechi și emblematic pentru curajul care i-a călăuzit viața.
La vârsta de 7 ani, Irena își pierduse tatăl, un medic curajos care tratase tifosul celor refuzați de alți medici, cei salvați fiind în mare parte evrei. Tifosul i-a fost și lui fatal, dar, după moartea sa, evreii salvați și-au exprimat recunoștința prin ajutorul permanent oferit Irenei și mamei sale. Așa a învățat Irena să iubească evreii și să le admire comunitatea unită și obiceiurile frumoase.
Al Doilea Război Mondial a găsit-o pe Irena lucrând ca asistentă socială într-o Polonie în care evreii aveau din ce în ce mai mult de suferit. Iar în 1939, când germanii au invadat Polonia, prima oroare din lungul șir îndurat de evreii polonezi era ghetoul din Varșovia, în care erau izolați peste 400.000 de evrei așteptând să le vină rândul la îmbarcarea în trenurile morții.
Înțelegând pericolul inevitabil, Irena a început să caute căi de salvare a evreilor. A obținut permis de control epidemiologic pentru a intra în ghetou să verifice răspândirea tifosului, care, alături de înfometare, făcea peste 5.000 de victime în fiecare lună. Ea și alți câțiva oameni, finanțați de ¯egota, organizația secretă evreiască, intrau zilnic în ghetou cu scopul real de a-i salva pe unii sau alții.
Cum scoaterea din ghetou a adulților era foarte dificilă, eforturile lor s-au îndreptat spre copii, care erau scoși în saci, sicrie sau cutii de unelte și transportați cu ambulanța spre libertate. Pentru că mulți copii plângeau și puteau pune gardienii în alertă, Irena dresase un câine să latre în ambulanță și să acopere strigătele micuților. Mulți dintre ei ajungeau apoi în orfelinate sau în casele unor oameni inimoși, care îi creșteau ca pe copiii lor. Aici, ei primeau nume noi, iar identitățile vechi au fost trecute codat pe hârtiuțe puse în două borcane, ascunse de Irena sub un măr.
În câțiva ani, Irena a reușit să salveze 2.500 de copii. Spre sfârșitul anului 1943 însă, a fost prinsă de poliția nazistă și supusă unor torturi teribile. Pentru că nu spunea nimic, i-au fost rupte pe rând picioarele, iar, în final, a fost trimisă la execuție. A fost salvată în ultima clipă de niște prieteni din ¯egota care au mituit călăul.
„În visele mele, încă mai aud copii plângând și strigându-și părinții", povestea Irena zeci de ani mai târziu. Deși a făcut sacrificii supraomenești și a salvat mii de vieți, Irena nu s-a considerat vreodată eroină. „Fiecare copil salvat este o justificare a existenței mele pe pământ, nicidecum un titlu de glorie", spunea ea.
Sursa: Semnele Timpului
