O mamă avea un singur copil, pe care îl iubea foarte mult. Când fiul ei ajunse mare însă, se îndrăgosti de o fată și-și pierdu capul cu totul.
- Vrei să fii soția mea? O întrebă într-o zi.
- Voi fi soția ta numai dacă îmi aduci inima mamei tale, ca o dovadă a dragostei ce-mi porți!
Auzind aceasta, băiatul se duse repede și-și omorî mama. Îi scoase inima cu un cuțit și apoi o rupse la fugă înapoi, să i-o ofere iubitei lui. Dar, pe când alerga, se împiedică și căzu. Inima mamei se rostogoli din mâini și, de jos, de unde era, își întrebă fiul:
- Te-ai lovit, dragul mamei?
Urmarea poveștii este că, fiul nu s-a mai dus la iubita lui, ci la un duhovnic pentru a se pocăi. Acesta i-a spus că îi va reduce canonul la jumătate, adică la 15 ani, dacă se va călugări. S-a dus la o mănăstire pe malul Iordanului, unde a făcut cele mai grele ascultări cu dragoste, smerenie și lacrimi pentru păcatele sale.
Văzând viața aspră pe care o ducea și dorința de a căpăta iertare mai repede, duhovnicul mânăstirii i-a spus, după trei ani, să nu vină la slujba de Înviere, ci să stea în chilia lui și să se roage pentru iertare la Dumnezeu și mamei lui, care era martiră și avea trecere la Dumnezeu. Și să aștepte acolo un semn. După mai multe ore de rugăciuni, când băteau clopotele de Înviere, s-a aprins și candela fratelui cu Lumina Sfântă, iar glasul mamei s-a auzit din nou: „puiul mamei, te-am iertat"!
