...Dar și de când vedea lumina hârtiei și a cernelei tiparului romanul cu surprinzătorul titlu „Cel mai iubit dintre pământeni". O măiastră scriere în care este reprodusă și înțelepciunea biblică „Unde dragoste nu e, nimic nu e". Autorul narațiunii fiind acel talentat scriitor teleormănean, consătean cu al său erou Ilie Moromete, cel care povestind despre Om și soarta lui în lume n-a avut de lucru și a omagiat, mai întâi de toate, pe o micuță și neînsemnată gâză, multiplicată de Dumnezeiasca natură în miliardul de sute de miliarde al furnicarului tuturor mușuroaielor Pământului: „O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucată cu bucată". După care continuă cam în aceeași notă, spunând: „A ști să râzi în clipele tragice înseamnă a stăpâni tragicul"; „Nu am ști cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el"; „Cine știe pe dinafară nu poate să judece ce e înăuntru"; „Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră"; „Viața unui om e un șir nesfârșit de erori"; „Învață să nu te lași umilit"; „Bărbatul trebuie cunoscut fără să te miri de ceea ce descoperi. Când dai de unul mai puțin rău decât ceilalți, îl ei, nu mai stai pe gânduri"; „Puterea
celui adevărat puternic, astfel se manifestă: să știi că poți distruge pe cineva, să n-o faci și acela să nu știe".
În ceea ce urmează încerc să mă adresez ție, tinere elev sârguincios la învățătură sau student merituos în toate ale științelor și ale artelor, trăgând nădejdea că ai nu numai ochi și minte, dar și mult suflet ca să-i poți pricepe, cu adevărat, pe prietenii și neprietenii romancierului Marin Preda! Sunt acele personaje trăitoare între filele unui întreg raft de bibliotecă cu cărți pe nedrept date uitării și nepăsării! Nu, însă, și de meticulosul biet anticar bătrân de la colț de stradă sau tarabă de talcioc duminical! Optimist din fire, precum îl știm, acel tăcut și inteligent dascăl-pensionar va încerca să te convingă să alegi măcar o veche scriitură a clasicului Marin Preda. Și vei constata că anticipând întrebarea ta nerostită, el îți va spune că poți da pe ea câți bani vei vrea! Nu, însă, mai puțin de 1 leu, precum pe scrisul articolului meu!
Așadar, rogu-te frumos pe tine cumpărătoarele să-l privești atent pe acel bătrânel timid, înălbit de gânduri, pentru că vei înțelege de ce este el atât de bucuros că ai ales mai mult de o „carte citită gata", precum cea din rafturile demodatului său anticar! Ba, chiar întreaga colecție de romane pe care părinții și bunicii tăi le-au citit, dându-le din mână în mână, într-atâta de greu erau de găsit de vânzare în librăriile acelor timpuri și vremuri de mare emulație culturală! Cea a „Daciadei", „Florii din grădină", „Dialogului la distanță", „Cântării României" și a Cenaclului lui Păunescu „Totuși, iubirea". De nu știi că știi, atunci îți șoptesc eu la ureche titlurile acelor cărți ale lui Preda: „Moromeții" (ambele volume; anii 1955 și 1967); „Risipitorii" (1962); „Intrusul" (1968); „Marele singuratic" (1972); „Delirul" (1975); „Viața ca o paradă" (1977) și „Cel mai iubit dintre pământeni" (1980). Și să mai știi că acel tăcut bătrânel-anticar nu ți-a spus ție, tinere, dar mi-a șoptit mie că e aproape sigur că lecturându-le vei uita, pentru o vreme, de toate enervantele și plictisitoarele electronice, după care vei regăsi cumintele drum al tot mai puținelor biblioteci și librării românești! Pentru că sunt acele romane de referință, care nu vor putea fi omise dintr-o viitoare istorie adevărată și corectă a literaturii române! Precum și dintre filele viitoarelor manuale școlare și liceale. Dar și ale cursurilor de filologie și de jurnalism universitar. Și încă ceva: cu toate că (oficial) a avut trei soții, romancierul a mărturisit (în scris) că prima dintre ele i-a fost cea mai dragă. Drept dovadă, îți oferim, spre lectură și luare aminte, doar un scurt fragment dintr-o mai lungă epistolă de dragoste, adresată frumoasei și tinerei sale soții, poeta-actriță Aurora Cornu, născută în data de 6 decembrie 1931, în satul prahovean Privița de Jos: „Apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci te chinuie, prin amintirea ei, așa cum mă chinuie pe mine acum săruturile luate la despărțire. Ele nu țin loc dorinței chinuitoare care mă stăpânește acum în amintirea de a te strânge la piept și a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag și ochilor tăi frumoși! Fii liniștită și dormi. Odihnește-te și vino sâmbătă! Eu te iubesc atât de mult".
PS: Și cu toate că cei doi au divorțat după patru ani de o căsnicie umbrită, uneori, de prea multă dragoste și gelozie, ea va mărturisi, între altele: „Inima omului e o mare pe care se plutește/ca pe vremea romanilor blestemând-o și temând-o/Fără instrumente de precizie/Fără ultimele descoperiri tehnice"; „Până la Marin Preda nu am băgat de seamă că sunt frumoasă"; „Dumnezeu mi l-a dat pe Marin Preda, dar „Moromeții" vi i-am dat eu. Eu am descoperit manuscrisul"; „Îl iubesc pe Marin Preda viu, mort și până la sfârșitul vieții mele".
N-am de lucru și mă întreb, într-o doară: oare ce zic, citind aceste rânduri, mulți dintre făloșii și bravii noștri „tineri ai facebook-ului începtului mileniu 3", de acum?! Fi-vor ei în stare și capabili de astfel de trăiri omenești, mărturisite atât de frumos și atât de sincer? Tare mă tem că nu!
