Iată o întâmplare minunată din viața Sfântului Antonie cel Mare, un sfânt atât de mare încât strălucea în pustiul Egiptului ca un soare, venind la el oameni din toate categoriile sociale pentru sfat și învățătură. Împărații și regii vremii tânjeau să-l aibă sfetnic și trimiteau la dânsul soli să-i ceară luminarea în diferite probleme cu care se confruntau. Măritul Antonie, văzând atâția oameni că aleargă la el zilnic pentru sfat, s-a rugat într-o zi lui Dumnezeu, cerându-I să-i descopere dacă este cineva mai mare și cu viață mai îmbunătățită decât el pe pământ, pentru a ști de la cine ar putea cere și el sfat și de la cine s-ar putea folosi și el cu un cuvânt sau un exemplu bun. Și i-a răspuns Dumnezeu:
- Antonie, mergi în Alexandria, și primul om pe care îl vei întâlni, acela să știi că este mai mare decât tine și te vei folosi de viața și petrecerea sa.
A mers Sfântul la Alexandria și a întâlnit, îndată ce a intrat în oraș, un om obișnuit care se grăbea să ajungă la casa sa. S-a luat după el și, când l-a ajuns pe acela și a vrut să intre, l-a oprit Ava și i-a spus:
- Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Mă cunoști?
Iar acela a răspuns:
- Cum să nu te cunosc? Este cineva care nu-l cunoaște pe măritul Antonie?...
Au intrat în casă și, de unde se aștepta sfântul să vadă aici lucruri cu totul speciale, mare i-a fost mirarea să constate că avea de-a face cu un om cât se poate de modest, sărac și absolut obișnuit prin felul în care trăia. Era un om căsătorit, avea copii și era curelar de meserie, confecționând diferite lucruri din piele pentru a-și asigura sieși și a lor lui, traiul. Văzând Ava un om atât de comun și care nu trăda cu nimic viața virtuoasă pe care o ducea, i-a spus din nou:
- Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog să-mi spui care este viața ta, pentru că nu văd nimic neobișnuit în ceea ce ai tu aici și în viața pe care se pare că o duci! De ce m-a trimis Dumnezeu la tine?
Și, auzind omul nostru niște cuvinte ca acestea, i-a răspuns:
- Sfinte al lui Dumnezeu, după cum vezi, eu sunt un om obișnuit, căsătorit, având cu soția mea patru copii, iar viața mea nu este alta decât cea pe care o vezi.
- Spune-mi, însă, cum îți petreci tu timpul și ce faci mai exact, spune-mi în amănunt, i-a cerut sfântul, iar acela i-a răspuns:
- Nu știu ce să-ți spun, sfinte! Dimineața mă trezesc și îmi fac rugăciunile împreună cu soția și copiii mei. Stăm la masă, iar apoi fiecare pleacă la rostul său: copiii la joacă, potrivit vârstei lor, iar eu merg în atelier și mă îndeletnicesc până către prânz cu meșteșugul meu. La prânz ne vedem cu toții din nou, ne rugăm și luăm masa împreună, dând slavă de fiecare dată lui Dumnezeu că avem hrană din destul. Mâncăm, ne rugăm și iarăși merge fiecare la treaba sa. Așa îmi petrec toată ziua, în atelier, silindu-mă să fac lucrul meu cât mai bine, încât toată lumea care-mi cere ajutorul este mulțumită de munca mea. Seara, iarăși ne strângem cu toții, luăm masa, mulțumim lui Dumnezeu și cu rugăciune ne ducem fiecare la odihnă, preaslăvindu-L că
ne-a dat viața aceasta atât de frumoasă. Ar mai trebui să mai adaug poate și faptul că, har Domnului, niciodată nu m-am culcat având ceva asupra cuiva, ci am căutat totdeauna să mă împac imediat cu cei pe care am simțit că i-am mâhnit cu ceva, ori i-am văzut nemulțumiți și triști. Aceasta este, pe scurt, petrecerea mea și nu cred să fi omis ceva important.
