Aștept întotdeauna cu nerăbdare noile creații ale bunului meu prieten, poetul MUGUREL PUSCAȘ, îi citesc cu nesaț inconfundabilele sale versuri, le recitesc de fiecare dată de mai multe ori pentru a-mi lecui inima și sufletul de toate nemerniciile acestei lumi. Poeziile distinsului poet mă reconfortează, mă umplu de putere, mă înalță, îmi creează acea stare de beatitudine propice creației, pentru că toată spusa și pusa în cele minunate versuri ale Domniei Sale vine din trăirea și simțirea sufletului său, indiferent de tema poeziei.
Pastelirile sale sunt în funcție de anotimpul pe care îl tratează, renăscătoare, pline de speranță, de încredere, de vitalitate, întocmai ca o primăvară, leneșe și molatice, parcă atinse de fierbințeala soarelui, vara, mulțumite și îmbuibate cu de toate când e vorba de toamnă și atât de nostalgice și pline de gingășie când tratează anotimpul iarna.
O notă aparte, și așa trebuie să fie, o au poeziile de dragoste cuprinse în subcapitolul „Dor de dor", versuri în care poetul excelează. Ele sunt înflăcărate, arzătoare ca o torță, chinuitoare, pline de senzualitate, cu o anumită intimitate necesară a da imaginație visului și trăirii sufletești ale cititorului, dar oprindu-se la limita decenței, cu nuanțe și tușe fine, pline de înțelesuri, de vizualitate pentru cititor.
Remarc apoi, la poezia socială a domnului Mugurel Pușcaș, starea sa de revoltă, venită din nedreptatea acestei vieți pe care el o simte, o denunță cu vehemență, ar vrea-o eradicată, schimbată cu alta mai bună, mai umană, mai echitabilă, dar și neputința sa în fața acestor stări de lucru. Este exact starea pe care o simțim fiecare, o trăim zi de zi, ne încrâncenează, ne înrăiește, pentru că, la fel ca și poetul, noi nu avem pârghiile de putere pentru a o schimba. Tocmai de aceea poezia aceasta este acceptată mai ușor de cititor, este așteptată și apreciată de aceștia pentru că, în ea e și trăire și vrerea sa de schimbare, pe care el, cititorul, o acceptă zilnic ca o înfrângere, ca o neputință.
Mai apoi, în acest nou volum, „Călătorul", este o doză mare de poezie religioasă. Însuși titlul volumului este dat de cel al unei poezii religioase din primul sub-capitol „Revino, Doamne!", divină creație literară, ce îmbină misticul cu filozofia și știința. Poetul are această chemare înspre sacru, îl simte, îl știe și îl exprimă mai bine ca alții, pentru că în harul său poetic e o mare doză de trăire spirituală ce se manifestă și în atitudinea sa zilnică, în modul cum interacționează cu semenii săi. El simte că lumea nu poate fi schimbată dacă oamenii nu au în ei o doză suficientă de credință care să-i schimbe mai întâi pe ei și mai apoi pe ceilalți, pentru ca apoi cei curățați de toate păcatele lumești, să poată schimba această lume. Îl îndemn să scrie cât mai multă poezie de acest gen, e mare nevoie de ea, de mesajul ei, de forța ei cea dătătoare de dragoste și iertare, de încredere și speranță, pe care de la o vreme noi le-am cam pierdut. De aici ne vin toate necazurile, toate nemerniciile ce ne întinează viața, conștiința, care ne robesc fără putința de a ne elibera și dezbăra de ele. De aceea e nevoie și de poezia religioasă a domnului Mugurel Pușcaș ca și a celorlalți poeți.
Pentru cei de vârsta mea și a domniei sale, copii născuți și crescuți la țară, domniți mai în vremea din urmă pe la oraș, poezia sa înturnată spre cuibarul veșniciei și spre raiul cel al preacuratei copilării este o desfătare, o amintire care a strâns în lacrima unei tremurate pleoape tot frumosul și preaplinul unei vremi aproape uitate de-atunci. Dar pentru copiii de astăzi, cei crescuți cu tableta în mână de când au învățat a umbla, această poezie nu mai naște niciun sentiment, nu mai înfiorează, nu mai are suport într-o realitate trăită aievea și e mare păcat.
Tocmai de aceea să-i mulțumim lui Mugurel Pușcaș că ne mai poartă încă pașii amintirilor, prin colbul ulițelor de-atunci, pe urma înstelată a unui car cu boi, prin hotarul vred-niciei părinților noștri, hotar dătător și-atunci și-acum, de-mbucătură și de viețuire, prin țintirimul cel amirosind a cimbrișor și melin sălbatic, pe cărarea cea plină de colilie mergătoare spre șipotul cel născător de apă vie, prin viile cele arămite de îmbrumatele toamne, îngreunate de roade răsplătitoare pentru trudnicia de peste an a țăranului, hoinărind literar prin satul natal, Rușii Munți, sat de oameni vrednici și mândri, străjuit la orizont de „Scaunul Domnului" sărutat de curgerea sfântă a prea-linului Mureș.
Deosebit de frumoase sunt, de asemenea, poemele scrise și dedicate urbei în care locuiește de aproape 30 de ani, Reghin, „Orașul de pe deal" cum e alintat de poeți, reghinenii putând fi mândri de realizările literare ale poetului, de implicarea de peste 28 de ani în actul cultural local, de numeroasele premii literare ce onorează atât poetul, cât mai ales orașul. Ce timpuri de vis și de poveste retrăim în poeziile simțitorului poet Mugurel Pușcaș, sculptate în vers, în subcapitolul „Hai-hui prin locuri și timp"!
Reiterez o ideie exprimată și la precedenta carte a domniei sale, anume că poezia sa este una ușor asimilată de publicul cititor, ea fiind scrisă cu sufletul, pentru sufletul nostru, cu dorința de a se exprima poetic în locul nostru, cu credința că versul său cizelat, elegant, și purtător de mesaj, ne va înfiora măcar o clipă din nesfârșitul timp, că ea, poezia, va face să ne simțim mai buni, mai iertători, mai umani și că, în final, ne va putea schimba nu numai clipa zilei, ci și comportamentul, atitudinea, trăirile, înspre mai bine.
La fel ca și la ceilalți slujitori ai condeiului simțim că acum nu este vremea poeziei, că vremurile nu sunt îndeajuns de așezate, de stâmpărate pentru ca sufletul să simtă și să trăiască poezia. Vremea poeziei va veni cândva, dar până atunci poeții trebuie să scrie pentru a lăsa posterității o urmă a trecerii lor prin ogorul literaturii, pentru a mai lecui inima și sufletul nostru cel nevoiaș care se zbate în această mincinoasă vreme pe care o trăim. Tocmai de aceea vă îndemn, din tot sufletul, citiți acest nou volum de versuri al talentatului și simțitorului poet Mugurel Pușcaș și profitați de ,,arderea" poetică a domniei sale, atâta timp cât îl mai avem încă trăitor între noi.
Gândurile mele s-au vrut doar expresia simțămintelor pe care le-am trăit atunci când am citit, cu inima și cu sufletul, acest nou minunat volum de versuri, scrise de un drag prieten al sufletului meu, Mugurel Pușcaș.
