Cred cu tărie și temeinicie că nemulțumirea constituie unul din factorii care contribuie - uneori în mod substanțial - la asigurarea succesului în viață. Prin însuși înțelesul său, cuvântul nemulțumire semnifică un neajuns, o neplăcere, o lipsă de satisfacție. Nemulțumit este poetul care își cizelează încontinuu versurile, nemulțumit este scriitorul care își retușează și își „piaptănă” textele, nemulțumiți sunt pictorii și sculptorii care își stilizează și rectifică de nenumărate ori creațiile artistice, nemulțumiți sunt muzicienii care își șlefuiesc și încearcă zilnic să mărească strălucirea execuțiilor lor instrumentale, nemulțumiți sunt îndemânaticii meșteșugari care sunt veșnic animați de dorința de a pune la îndemâna oamenilor obiecte de utilitate zilnică (…). Toate aceste nemulțumiri, reunite într-un șuvoi năvalnic, au împins înainte societatea omenească primordială spre stadiul de cultură și civilizație din zilele noastre și - în perspectivă - o vor orienta pe calea ce duce spre perfecțiune!
Oamenii sunt însă - prea bine știm - așa cum sunt. Lacomul nu se va mulțumi niciodată cu puțin și mulți sunt aceia care cu puțin se mulțumesc, dar nici prea mult nu se învrednicesc. Tot mulți sunt și aceia care nu sunt mulțumiți nici în car, nici în căruță, nici în sanie, nici în teleguță, deși se știe că cei nemulțumiți trăiesc nefericiți. Ei n-au înțeles că visurile oamenilor numai uneori se realizează și că - de aceea - fiecare ar trebui să viețuiască mulțumindu-se cu ceea ce are.
Există însă și reversul medaliei! Unii sunt mulțumiți cu soarta lor, alții se mulțumesc cu câtă știință au. Numai că fără dorința și tendința înspre mai bine, n-ar exista progres. Din această dilemă trebuie să-și găsească și să-și croiască fiecare „aurita cale de mijloc”, faimosul model de modestie și cumpătare, formulat de Horațiu, acum 2000 de ani („aurea mediocritas”), folosit în zilele noastre ca persiflare a mediocrității.
Unii spun că e bine să te mulțumești cu o „situație de mijloc”, ferindu-te și chiar fugind de „măriri”, că e bine să trăim de pe o zi pe alta, că rațiunea trebuie să asigure doar mulțumirea noastră de a trăi bine și confortabil, că înțeleptul poate trăi oriunde (…). Acești descumpăniți sunt convinși și de faptul că a fi peste măsură de mulțumit de tine însuți și a te îndrăgi mai mult decât e de cuviință este semn de aroganță.
Numeroși înțelepți și-au exprimat opiniile asupra problemei în discuție. Poetul persan Shahid Balkhi (secolul X) susținea că, „în lumea asta, înconjurând-o de la un capăt la altul, nu vei găsi un om cu judecată care să fie mulțumit”. Eseistul englez Alexander Pope (sec. XVII - XVIII) considera cu cinism: „Binecuvântat este omul care nu se așteaptă la nimic, căci el nu va fi niciodată dezamăgit și nemulțumit”, în timp ce William Hazlitt (sec. XVIII) era de părere că: „Arta de a mulțumi constă în a fi mulțumit”. Michel de Montaigne se plângea: „De învățăturile mele se folosesc mai mult cei care le pun în practică decât cei ce se mulțumesc doar să le știe”. George Bernard Shaw declara sentențios: „Satisfacția înseamnă moarte”, dar, în același timp, și în mod paradoxal: „Cea mai proastă parte a rutinei este că - deși se presupune că îi mulțumește pe toți - în realitate, nu mulțumește pe nimeni”.
La noi în țară, prof. Marin Voiculescu opina cu ironie: „Mulțumirea, indiferent cum am privi-o, este o stare relativă”, iar George Călinescu spunea: „Dacă prin mulțumire se înțelege liniște și lipsa oricărei acțiuni, prin fericire trebuie să se înțeleagă viața activă”, și tot el afirma: „Fericirea nu este mulțumirea desăvârșită”.
În sensul celor de mai sus, cred în veridicitatea faptului că nemulțumirea înseamnă adeseori o trambulină înspre asigurarea succesului în viață. (din vol. Gânduri despre viață și neființă, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2004)
N. Red. Prof. univ. dr. Berdj Așgian s-a născut la Constanța, într-o familie de refugiați armeni; absolvent al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca. S-a specializat în Franța, în domeniul electroencefalografiei și al neuropsihiatriei infantile. Stabilit la Târgu-Mureș (1969), a fondat (1984) Secția de neuropsihiatrie pentru copii. De-a lungul vieții, a scris și publicat peste 200 de articole de specialitate, 16 monografii, tratate și lucrări medicale. A primit numeroase premii și distincții românești și internaționale: Premiul Gheorghe Marinescu al Academiei Române, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Târgu Mureș și din Cluj. Decorat de către Președintele României cu ordinul Serviciu Credincios în rang de Cavaler (2003). Deținător al titlului de Cetățean de Onoare al Târgu-Mureșului (1992). În 1993 a fost ales membru în Consiliul Științific al Institutului de Sănătate Publică și Cercetări Medicale al Academiei de Științe Medicale. Tot în 1993 a fost ales membru corespondent și în 1994 membru titular al Academiei de Științe Medicale. A fost un membru de vază al comunității armene, care i-a decernat și Premiul Uniunii Armenilor în 1993.
