Accidentată, Simona Halep s-a retras din turneul de la Eastbourne. Emoții înainte de Wimbledon

Distribuie pe:

Simona Halep a anunțat miercuri, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, că nu va participa la turneul de categorie Internațional de la Eastbourne. Aceasta era singura întrecere pregătitoare pentru Wimbledon în care se înscrisese liderul WTA după succesul de la Roland Garros. Sportiva noastră s-a retras din cauza unei accidentări care i-a dat bătăi de cap încă din timpul Openului Franței și are emoții înainte de Wimbledon. „Îmi pare foarte rău să anunț că mă retrag de la turneul de săptămâna viitoare, Nature Valley International. Am avut dureri și o inflamație la tendonul lui Achile în timpul turneului de la Roland Garros și nu sunt recuperată complet. Am fost sfătuită de doctori să continui tratamentul și să mă odihnesc. Mi-a făcut plăcere să particip la Eastbourne anul trecut și sper să ne revedem la acest eveniment minunat la anul. Vă mulțumesc pentru înțelegere și susținere. Cu dragoste, Simo", a scris Simona Halep, pe Facebook.

Lasă un comentariu