În înțelepciunea patristică se spune că cel mai lung drum este cel de la ureche la inimă. Domnul Iisus Hristos a rostit următoarele: „Tot cel ce aude cuvintele Mele și le împlinește, se aseamănă bărbatului înțelept care și-a zidit casa pe stâncă".
Se spune într-o carte veche că un creștin, după o viață frumoasă trăită în Biserică, a plecat la Domnul. Acolo a fost întâmpinat de îngerul păzitor care l-a condus la Rai. Vizitând Raiul, era foarte încântat de frumusețile de acolo și cum petrec creștinii mântuiți, veșnicia! La sfârșitul călătoriei, văzu pe-o parte un munte mare de „urechi" și l-a întrebat pe înger:
- Ce înseamnă, sfinte înger, muntele imens de urechi?
- Acestea sunt urechile creștinilor care au ascultat cu multă bucurie și entuziasm Cuvântul lui Dumnezeu și sfaturile Bisericii, dar nu le-au împlinit. Urechile care au ascultat s-au mântuit și au ajuns în Rai, dar stăpânii urechilor sunt în focul iadului, a răspuns îngerul.
E necesară informația care, adeseori, se face prin auzire. Dar a rămâne la informație înseamnă doar a fi la începutul drumului, „la urechi". Până la inimă mai e o cale lungă, „cea mai lungă cale". Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește. Cele ce omul a auzit trebuie să străpungă inima, să le primească, să le păstreze și să aducă roadă, căci astfel le fură satana.
