Anemia, frumusețea și... paradoxul

„Orice slăbire a sentimentului creștinesc aduce cu ea o anemie a ființei oricărui popor. Noi, poporul român, conștienți fiind de gravitatea lucrurilor, rezultat al epocii ateiste, să ne uităm în jur și să vedem ce prăpăd moral trăim, ce crime se făptuiesc, ce violuri sălbatice, ce ucideri de părinți, ce desfrâu și ticăloșii fără margini! Atunci, chiar că trebuie să ne gândim foarte serios la împăcarea poporului nostru cu Dumnezeu și cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de care divorțase oficial prin apostazie. În astfel de cazuri, Biserica trebuie să devină mai dinamică. Dar când devine dinamică în lucrarea ei, devine umană. Când Duhul lui Dumnezeu trezește conștiințele adormite la păstor și la păstoriți, la păstoriți, setea și foamea spirituală, iar la păstori aprinde râvna și-i însuflețește pentru lucrul Domnului de vestire a Cuvântului și trăire duhovnicească intensă".

Mina Dobzeu (1921-), ieromonah român basarabean. El l-a botezat la data de 15 martie 1960, în timpul detenției, pe scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt. De la vârsta de 13 ani îl găsim la Mănăstirea Hâncu, apoi la mănăstirea Căldărușani. Este veteran de război al Armatei Române, luptând pe front la Timișoara și apoi în Ungaria. Urmează Seminarul Teologic la Mănăstirea Neamț și Facultatea de Teologie la București, apoi în anul 1948 este tuns ierodiacon în Episcopia Hușilor. A fost scos din monahism, exmatriculat din facultate, închis la Galați, Gherla, Jilava, Delta Dunării. În anul 1988 este arestat din nou, fiindcă se adresează direct președintelui Nicolae Ceaușescu. Are 12 cărți scrise cu tematică religioasă, socială, culturală și patriotică. În ultima perioadă a vieții a fost consilier cultural-misionar la Episcopia Hușilor.

***

„Frumusețea nu e creată pentru a inspira poezii, ci pentru a ridica sufletul în vremuri mai bune. A intra în frumusețe cu mintea de acum a vieții și a năzui către dânsa cu mintea de mâine - iată scopul existenței".

Duiliu Zamfirescu (1858 - 1922), scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. Este inițiat în loja masonică ieșeană, primind titlul de Companion. Este magistrat la Hârșova, Târgoviște, avocat și redactor la România Literară, secretar în Legația din Roma, iar revenind în țară în 1906 este secretar general al Ministerului de Externe. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru și un roman epistolar. Este înmormântat la Focșani și casa sa este transformată în Casă Memorială.

***

„Între lumea aceasta / Și lumea divină / Apare un „paradox", / Un paradox conținut de revelație. // Mintea se oprește. // Există ceva ce nu se poate gândi logic! // Doar profunzimea spirituală / Merge mai departe. // În rest, // Acte infinitezimale / De mișcare. Existența ne este dată/ De ceea ce modernii numesc „natură". // O creație ca omul / Este divină / Sau semidivină". // „La școală mi s-a spus / că nu este Dumnezeu /și-atunci de ciudă // M-am pus să-L caut. // Nu L-am găsit! // Dar I-am dat de urmă".

Mircea Mureșan (1957 -), preot, poet.

P.S. „Dacă zicem că păcate nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este și drept ca să ne ierte nouă păcatele și să ne curățească de toată nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu