„Națiunea ungară a moștenit încă din Evul Mediu o mentalitate de stăpân (...) națiunea ungară a pornit... ca națiune nobiliară, înglobând... restul categoriilor sociale inferioare... Ideea superiorității națiunii ungare s-a concretizat (prin manuale școlare, publicistică, literatură etc) sub forma sintagmei: «ungurii, civilizatorii Bazinului Carpatic». Astfel spus, românii, rutenii, sârbii, bulgarii, slovacii, croații și alții, ajunși sub puterea Ungariei sau aflați în apropiere, erau prezentați invariabil drept inferirori și incapabili de a clădi o cultură și civilizație" (academician I. A. Pop).
Mă voi prevala (doar) de 3 exponenți ai Ungariei ca să subliniez cum, pe mai bine de un mileniu de neadaptare la Europa, politica de stat a maghiarilor este una de tip rasial, șovină și revanșardă, plină de orgoliu extrem, prin care desconsideră istorii, mentalități, tradiții, obiceiuri, legi, nu doar ale românilor, ci își justifică și „dreptul superior" al ungurilor de a-și exercita brutal „misiunea civilizatoare în Europa" și, infuzându-le maselor oprimate un complex de inferioritate, să deznaționalizeze cu intoleranță tot ce întâlnesc în cale, conducând, de s-ar putea, pe toate popoarele din bazinul dunărean... Sintetizând, cei 3 unguri au spus: M. Szekely (comandantul oștilor maghiare) i-a îndemnat pe căpitanii lui „să nu rabde astfel de tiran (pe Mihai Viteazul - n.a.) și ca românii nemernici să domnească peste o națiune atât de nobilă"; D. Csaba (scriitor) afirma, în 1939, că „națiunea ungară este cea mai splendidă expresie a rasei dominatoare maghiare"; M. Horthy (regentul Ungariei între 1920-1944) „prevedea" că „după război, toate rasele străine, fie evrei, fie români, sârbi (...) vor trebui să părăsească țara, pentru ca ungurii să fie din nou propriul stăpân în țară (...) În mod cert este rea încrucișarea rasei ungurilor cu evrei, români sau sârbi, dar este bună încrucișarea ungară-germană"...
Pretenția aceasta a Ungariei, că ar reprezenta o treaptă culturală superioară tuturor celorlalte țări vecine și etnii conlocuitoare, nu este altceva decât un patologic „aliment" iluzoriu care, de când maghiarii au năvălit în Transilvania și până astăzi, ne arată că Ungaria nu a înțeles mai nimic din fondul civilizației europene, ne-a tratat în propria țară ca pe niște intruși neaveniți, ne-a silit să ne redefinim ca oameni în plin secol XIX, iar în secolul XX a manifestat în Transilvania un comportament tribalic (1940-1944)!
Iată ce spun despre aceasta doi dintre academicienii noștri: „Între români și unguri este o luptă pe viață și pe moarte, dovedită printr-o istorie de mai bine de 1.000 de ani. Ei au căutat de la început să nimicească neamul românesc... silindu-se a-l readuce în robie... schimbându-i sufletul de român în maghiar" (A. D. Xenopol); „Cine v-a dat în stăpânire în exclusivitate acest pământ pe care l-ați călcat? L-ați adus cu voi de unde ați venit? (...) Istoria, cultura cu care vă mândriți voi (ungurii - n.a.), însă, nu s-a clădit numai pe munca voastră, în ea cel puțin 2/3 este și efortul nostru al tuturor (...) Numărați secolele de muncă servilă, socotiți brațele noastre de muncă (...) Care este partea noastră în istoria acestei Transilvanii, în istorie, în moștenirea ei: în cultura cu care vă mândriți, golindu-ne pe noi de munca noastră, reducându-ne la popor tolerat (...) Și asemenea munci unde se contabilizează, pe secole? (...) Și-apoi, feluritele daturi, monopoluri, tabloul spectacular al obligațiilor. Tabloul nesfârșit al îndatoririlor publice, dări, obligații militare, lucrări la ocne, mine, drumuri, păduri, cărăușii în serviciul unor stăpâni, unui stat străin. Totul intră numai în patrimoniul... statului stăpânitor... Nu ne rămâne (românilor - n.a.) nici o fărâmă? Ați creat școli superioare, cu profesori străini de renume, cu salarii mari, ați studiat în școlile înalte ale străinătății cu care ne-ați putut sfida «incultura»"! (David Prodan)
Și o întrebare, stimați cititori: câți ani vor mai trebui să treacă pentru ca unii români să scape de complexul de inferioritate față de maghiari?
