În luna mai, SALARIUL MEDIU NET A SCĂZUT CU 9 LEI

Distribuie pe:

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), salariile medii nete din luna mai au fost de 2.704 lei, în scădere față de luna precedentă cu 9 lei, cele mai mari salarii rămânând în domeniul IT&C (6.437 lei net), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.554 lei net).

„Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna aprilie 2018 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime trimestriale sau anuale, al 13-lea salariu, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (în funcție de contracte sau proiecte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii, cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale (cu 16,7%), în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (cu 15,3%), în tranzacții imobiliare, activități de servicii anexe extracției, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, extracția cărbunelui superior și inferior (între 7,0% și 12,0%) și în fabricarea substanțelor și a produselor chimice, depozitare și activități auxiliare pentru transport, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, telecomunicații, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, construcții (între 3,0% și 6,0%)", precizează INS.

Chiar dacă pe total, salariul mediu net a scăzut în luna mai față luna aprilie, INS arată că au existat și sectoare în care s-au înregistrat creșteri salariale, datorate acordării de prime ocazionale, de drepturi în natură și ajutoare bănești, a plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari și a disponibilizării de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice.

Lasă un comentariu