Cupa României la box tineret, Sighișoara 2018

Distribuie pe:

Sighișoara a fost gazda întâlnirii pugilistice între tinerii sportivi din peste 20 de cluburi și asociații sportive din țară, care s-au întrecut în cele 10 categorii de greutate - de la 49 kg până la categoria de peste 91 kg. O confruntare sportivă desfășurată sub egida Centenarului Marii Uniri, sub patronajul Federației Romane de Box.

Competiția a fost organizată de Asociația Box Club „Stejarul" - Daneș în parteneriat cu Primăria Sighișoara, clubul sportiv dănășean având o vechime în competiții de 7 ani, dorindu-se ca această disciplină sportivă să ia amploare la nivel de oraș.  Demnă de apreciat este implicarea antrenorului de box Mihai Pătrățeanu, cunoscut în arta pugilismului, cu ani în urmă având rezultate remarcabile la Onești. Pătrățeanu, cel care a participat efectiv la construcția ringului de box, le-a mulțumit pentru sprijinul acordat celor de la societatea de Gaz Metan „Tubex Daneș", cât și celor din Primărie, Consiliul Local, în acest mod, Daneșul devenind o reală pepinieră pentru componenții tineri ai cluburilor sportive din țară.

Majoritatea antrenorilor au vorbit în termeni elogioși de organizarea și de condițiile oferite pe toată durata celor patru zile de întreceri sportive.

Vasile Mureșan, vicepreședintele Federației Române de Box și președinte al Colegiului Național al Arbitrilor din România, cât și Dorel Simion, fost campion mondial de box - amatori, în calitatea sa de Secretar general al Federației Române de Box, au caracterizat evenimentul sportiv de la Sighișoara drept o gală bine organizată, cu meciuri foarte echilibrate, din punct de vedere tehnico - tactic, fapt ce indică un cert reviriment în sportul cu mănuși.

Lasă un comentariu