„DREPTUL NU VA MURI ÎN VEAC, PENTRU CĂ EL UMBLĂ POTRIVIT SFINTELOR PORUNCI ALE LUI DUMNEZEU.
Dimitrie Cantemir (1673-1723), Domnul Moldovei în două rânduri: (martie-aprilie 1693 și 1710-1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. Tatăl său a fost domnitorul Moldovei, Constantin Cantemir; la decesul acestuia, conform modelului lui Constantin Brâncoveanu, a fost numit domnitor Dimitrie Cantemir, dar n-a fost confirmat de Poarta Otomană. A locuit următorii ani în Constantinopol, unde a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman. În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Constantin Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Poarta Otomană, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă, ajutată de moldoveni, a suferit o înfrângere din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În anul 2003, un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir. Este considerat, în Turcia, ca fondator de muzică laică și religioasă sub numele de Cantemiroglu, primind titlul de pașă cu trei tuiuri de la Ahmed al IIl-lea, cunoscut ca mare susținător al artelor. Printre operele istorice se remarcă: „Descriptio Moldaviae", „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor"(carte, care mai târziu a fost folosită de reprezentanții Școlii Ardelene...), Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane", „Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea...", „Sacrosanctae Scientiae...", Istoria ieroglifică" ș.a.
***
„LUMEA ESTE OPERA ATOPUTERNICIEI ȘI ÎNȚELEPCIUNII UNEI FIINȚE NESFÂRȘIT DE SUPERIOARE. CUNOAȘTEREA NATURII ESTE CALEA CĂTRE ADMIRAREA MĂRIRII CREATORULUI; EA NE DĂ ADEVĂRATELE MIJLOACE DE OBSERVARE A MĂREȚIEI LUI DUMNEZEU".
Gootfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (1646-1716), a fost un filosof și matematician german, unul din cei mai importanți filosofi de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne. În anul 1666 obține titlul de Doctor în Drept. Pleacă la Paris unde studiază matematica, științele naturale și filosofia. Opera sa, pe lângă filosofie și matematică, mai tratează și o serie de teme variate de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. A fost fondatorul și primul președinte al „Academiei de Științe" din Berlin (1700). În viața sa încercase să facă o alianță între Asia confucianistă și Europa creștină.
***
P.S. „Se va da frate pe frate la moarte, și tată pe copil, și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide" (Marcu 13, 12).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
