Vrea din nou acasă! Fiica rătăcitoare a gimnasticii românești își dorește să concureze din nou pentru România

Distribuie pe:

În urmă cu aproape un an și jumătate, gimnastica feminină românească era zguduită de un scandal uriaș și inedit în același timp. Pentru prima dată, o sportivă componentă a lotului național de senioare părăsea cantonamentul de la Deva cu dorința de a merge să se pregătească în Ungaria și să concureze pentru reprezentativa maghiară. Olivia Cîmpian, medaliată cu bronz la Campionatele Europene de Junioare, luase această decizie de comun acord cu părinții ei. Așa se face că sportiva a ajuns la Budapesta, făcând totodată demersurile în vederea obținerii cetățeniei maghiare. Lucru care s-a și întâmplat, într-un timp relativ scurt. Doar că, după câteva luni petrecute în Ungaria, Olivia s-a răzgândit, dorind să revină în România și să se pregătească, din nou, alături de fetele de la Deva. În clipa de față, ea se află în pregătire la Deva, dar nu este inclusă în lot, deoarece federația maghiară de gimnastică nu și-a dat încă acordul pentru ca ea să revină de drept ca gimnastă a lotului național din România. Oficialii români care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru telekomsport.ro: „Urmează ca Andreea Răducan să discute această situație cu cei de la federația din Ungaria. Noi o vom primi înapoi dacă ea își va obține dezlegarea de la forul maghiar, dar vom avea și o discuție foarte serioasă cu ea, pentru a înțelege că lotul de la Deva nu este un loc de unde poți pleca atunci când vrei și cum vrei".

Lasă un comentariu