Una din cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, dr. Vasile Lucaciu a intrat în istorie și legendă ca „Leul de la Șișești", contopindu-și destinul cu cel al neamului său. Vasile Lucaciu spunea că „cea mai frumoasă religie este iubirea de patrie și cea mai nobilă credință este jertfa pentru binele ei". Munca considerabilă, fără răgaz, pentru țară și pentru neam, dusă de-a lungul vieții de Vasile Lucaciu, îndreptățesc prețuirea, cinstirea și apre-cierile istoricilor și condeierilor.
Vasile Lucaciu s-a născut în 1852 în comuna Apa, din județul Satu Mare, în familia învățătorului Mihai Lucaciu. A beneficiat de o strălucită pregătire, desăvârșită prin studiile teologice făcute la Roma, de unde revine acasă cu titlul de doctor în filologie și filozofie, vorbitor a mai multor limbi de circulație internațională. A continuat studiile la Viena unde, conform mărturisirilor lui Ioan Slavici, a făcut parte din cercul restrâns de prieteni cu care se întâlnea Mihai Eminescu. În 1874 este hirotonisit preot în Dioceza Gherlei și apoi profesor de teologie și limba română, colaborând la Gazeta de Transilvania a lui George Barițiu și la Familia lui Iosif Vulcan. Începând din septembrie 1885, Vasile Lucaciu a devenit parohul comunei maramureșene Șișești, unde pe locul vechii biserici avea să ctitorească biserica Unirii tuturor românilor, așa precum a numit-o la sfințirea ei. Între 1879 și 1881 își continuă studiile la Universitatea din Budapesta. Întors de la studii, atât prin pastorația sa rurală, cât și ca membru al Partidului Național Român, unde este investit cu funcția de secretar general, desfășoară o tumultoasă activitate în slujba poporului, având ca obiectiv realizarea unității de stat a tuturor provinciilor românești. Participă activ la acțiunea pentru Memorandumul din 1892 care îi cauzează multe neplăceri și chiar condamnarea la închisoare, memorandiștii fiind grațiați doar la intervenția regelui Carol I al României pe lângă împăratul Franz Joseph. Ajuns în 1905 deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta, Vasile Lucaciu militează pentru drepturile românilor din Transilvania, în administrație, justiție, învățământ. Este ales în decembrie 1914, președinte al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor care, după expresia lui Octavian Goga, devenise un Minister al conștiinței naționale. În același an, împreună cu Octavian Goga a trecut în România, unde a desfășurat o largă campanie în favoarea unirii Transilvaniei cu România și a susținut intrarea României în război, de partea Antantei.
Marea Unire de la 1918, de la Alba Iulia, s-a înfăptuit cu greu, cu multe eforturi depuse pe altarele de jertfă ale vremii. Exemplul lui Vasile Lucaciu a fost preluat de marile spirite românești de atunci, unii dintre ei exponenți ai Academiei Române precum Goga, Iorga, Braniște, Delavrancea, Goldiș și mulți alții. Vasile Lucaciu a menținut relații active, nemijlocite cu marile personalități românești ale vremii, precum Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Vasile Braniște, Onisifor Ghibu, George Coșbuc, George Barițiu, Ion Slavici, A. Sturdza, A.D. Xenopol, Sextil Pușcariu, care au ieșit din turnul lor de fildeș și au coborât în arena luptei naționale. Necesitatea unei propagande susținute în străinătate, a câștigării opiniei publice mondiale pentru aspirațiile juste ale poporului român era imperios necesară. Începând din 1915, Vasile Lucaciu începe seria de întâlniri, conferințe și convorbiri cu oamenii politici europeni din Franța, Italia, Elveția, străbate Statele Unite ale Americii, pentru a câștiga simpatia pentru țelurile noastre naționale. Vasile Lucaciu este prezent și la Paris, cu ocazia Conferinței de Pace fiind ales vicepreședinte al Consiliului Național al Unității Tuturor Românilor, alături de Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu și Ion Cantacuzino, uniți în jurul unicului program politic și național care consta în realizarea idealului de unire a tuturor românilor într-o Românie Mare. Memoriul Consiliului Național al Unității Române, prezentat la 4 noiembrie la Conferința de Pace de la Versailles, poartă și semnăturile lui Vasile Lucaciu și pe cea a lui Octavian Goga, alături de cea a președintelui Take Ionescu. După Marea Unire, în anii 1919 și 1920, Vasile Lucaciu a fost ales deputat de Baia Mare în Parlamentul de la București, unde, una din cele mai importante propuneri ale sale a fost legată de reforma agrară. Moare în 1922, în casa sa din Satu Mare. Rămășițele pământești ale lui Vasile Lucaciu odihnesc în interiorul bisericii Unirii tuturor românilor din Șișești, ctitorită de el. Omagiul țării a fost rostit de primul ministru I.C. Brătianu, acordându-i-se postum cele mai înalte distincții. Și dacă cugeți la munca în comun a celor doi uriași ai politicii noastre, cred că aserțiunea lui I. C. Brătianu despre politică și politicieni a fost formulată și exprimată, luându-l ca model pe dr. Vasile Lucaciu. „Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viața și viitorul țării tale". Dacă este așa, atunci realizăm că nu-i niciun păcat
că-l pomenim pe dr. Vasile Lucaciu și că ne-aducem aminte cât mai des de jertfa lui. Poetul Octavian Goga lăsa istoriografului de mâine sarcina de a descifra din vălmășagul marilor frământări ale vremii, rolul părintelui Lucaciu. Post-mortem, îl așezăm pe Vasile Lucaciu alături de marile personalități în panteonul bărbaților binemeritați ai nației, în Istoria Redeșteptării Naționale.
