După ce i-am citit versurile am râs sănătos, de aceea mă surprinde profund că poetul se consideră… în retragere, cu ghilimelele de rigoare, iar noul volum de poezii conține, după spusele lui, presimțirea dorului de adolescență vindecată, cu o copilărie a multor întâmplări de viață naive. Cât de curând, nu mai repede de cândva, se exprimă atât de frumos Mircea Duca, va lansa următorul volum. Mie mi se par mai degrabă umoristice, sincer. Rețin câteva poezii elocvente, scrise în vers liber, fără rimă, ca de obicei, în stilul lui. Precum am învățat pe vremea când dădeam la teatru, să citesc textele, fără bare între versuri, ca să le rețin mai ușor înainte de a le recita. Un somn de vară. Dormeau pășunile în noi, soldații de plumb dormeau, dormea măscăriciul de gală, dormea și un înger călăuzitor, dormea și vara dintr-o altă vară, și-o noapte dintr-un alt somn. Dormea și bufnița și luna, dormea și-un prinț călare dintr-o poveste cu un alt prinț călare, dormea cititul cu degetul arătător, cuvintele dormeau. Dormeam noi, toți, dormeam ca somnul de vară dintr-o altă vară care a trecut. Interogație naivă. Ce rămâne după plâns? Mă întreba copilul din mine, căruia nu i-a răspuns nimeni și-mi spunea că nu i-a ajuns niciodată copilăria. Trăindu-și plânsul de copil până la adânci bătrânețe, când i s-a părut că viața e prea strâmtă, cu duși și neîntorși, cu același apus de soare. Că nu i-au ajuns niciodată întâmplările, că de ce mâine e o altă zi, că doare când trebuie să închei mereu cu și-așa mai departe. Pamflet de vară. O secundă Lup, o secundă miel după înger, o secundă zmeu și-o secundă Zâna bună sau Prâslea cel voinic și merele de aur, O secundă trecut și multe secunde noi pe drum, mirându-ne de ce la Berghia nu mai sunt mere de vară ca mai demult, când o secundă am vrut, am tot vrut pământ, apoi ne-am răzgândit, că acolo în livadă nu poți crește porumb, poate tutun pentru cei care s-au lăsat de fumat de curând, și stau și mă întreb de-a binelea cu mâinile-n buzunare, Unde-s merele ionatane și unde-s cireșele de vară? Iată, deci, în total 5 poezii, nu așa cum le-am primit, ci cum m-a învățat cineva în tinerețe că se recită poeziile, scrise ca proză! Azi, Caragiale! Lăibăreli de târg, cu o cravată ponosită, Trecători ca un zarzăr mofluz și îngâmfat, Câte plete atâția spâni care trec prin dimineața confuză și leneșă de vară, Primim ce-am dat, copiii ne-au crescut cât gardul, sforăieli private. Mormăind cărunt, noi pe la porți sulemenite, bate și treci mai departe. Pe strada Pacientei sau Sapienței. Căldură mare, Monșer, căldură mare! Și ultima, În pat. Remarc umorul caustic al poetului, o trăsătură comună de familie! În pat, Dimineți prescrise, Motăneli în așternut, Cadâne și anti-cadâne, minciuni elegante, sfieli răgușite, Un pahar cu apă, Cafeaua fierbinte, Hotărâri de vară, Ce fac azi, ce las pe mâine, Zbenguiala luminii, Pe afară, Un ultim sforăit de amiază, Sfârșitul unei nopți, bârfa săptămânii, Motăneli de așternut. Închei articolul cu precizarea, motăneli, nu motănei! Mărturisesc, deja zâmbesc, probabil și cititorii.
