Mangia, nervos după 1-3 cu Lepizig: „Fotbalul românesc e inferior celui german!" De ce mai speră, totuși, la calificare?

Distribuie pe:

CS U Craiova a fost învinsă de Lepzig, scor 1-3, în manșa tur a turului trei preliminar din Europa League, la capătul unui meci dominat clar de germani. Totuși, golul marcat la ultima fază de croatul Ivan Martic îi face pe olteni să vizeze la o calificare. Tehnicianul Devis Mangia nu exclude această variantă, dar atenționează că elevii săi ar avea nevoie de un meci perfect. Mangia s-a enervat în momentul în care jurnaliștii români prezenți la conferința de presă au adus în discuție date statistice din meci, net favorabile gazdelor. „Știam de la început că ne așteaptă o partidă dificilă. Am încercat să fim concentrați și atenți și puțin mai agresivi. Am reușit acest lucru în general, dar mai puțin în anumite momente. Cred că orice este posibil în viață. Poate nu a fost întâmplător că am înscris la ultima fază a întâlnirii. Știu (n.r. care sunt cifrele)! Dar fotbalul românesc e inferior fotbalului german! (n.r. bate din palme nervos) Asta e toată povestea! Trebuie să înțelegem. Dacă vă așteptați să venim în Germania să dominăm, aveați așteptări prea mari. Asta e realitatea. Ca să câștigi într-o astfel de partidă trebuie să joci perfect. Noi am pierdut primind două goluri din faze fixe. Repet! (n.r. oftează prelung) Cred că aceasta e diferența între cele două echipe. Repet! Dacă ne gândim să dominăm un meci cu o astfel de echipă, e foarte complicat. Dacă vom face un meci perfect, putem câștiga. Există această posibilitate, dar realizați că este o diferență de nivel. Iar adversarul de anul trecut, din Europa League (n.r. AC Milan), nu a fost superior celui din acest an", a declarat Mangia. Partida retur se va disputa joia viitoare, de la ora 19.30, la Craiova. Dacă va elimina formația RB Leipzig în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, CSU Craiova va evolua cu învingătoarea din dubla manșă dintre Zoria Luhansk (Ucraina) și Sporting Braga (Portugalia), în play-off-ul competiției. Primul meci va avea loc la 23 august, în deplasare, iar returul la 30 august, la Craiova.

Lasă un comentariu