Eu nu cred în întâmplări, ci în datul divin, pentru că Dumnezeu cu fiecare dintre făpturile Sale are un plan, o rânduială. Important este să avem înțelepciunea să trăim în această rânduială pe care Dumnezeu ne-o oferă, fără a ne afecta voința noastră liberă cu care ne-a înzestrat dintru început. În firul roșu al istoriei, aflăm din Sfânta Scriptură că au fost oameni înzestrați, pe care Dumnezeu i-a chemat și i-a însărcinat cu misiuni sfinte, de a conduce popoare, prin care i-a încredințat de a nu stinge niciodată legătura Creatorului cu creatura, cu omul.
În istoria neamului nostru românesc a rânduit Bunul Dumnezeu oameni aleși care s-au însărcinat cu greutățile și suferințele ce apăsau pe trupurile și sufletele celor din popor. Pentru că pomelnicul acestor oameni aleși este imens și cei mai mulți au rămas necunoscuți, am găsit de cuviință a menționa un prim nume, la acest măreț moment al actului de la 1 DECEMBRIE 1918, după 100 de ani, ale cărui cuvinte de atunci sunt valabile și acum și în tot timpul vieții acestui popor blând și răbdător, dar credincios în răsplata lui Dumnezeu.
Bărbatul pe care vreau să-l evoc, aici și acum, nu este altul decât vrednicul George Pop de Băsești, care a deschis MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA printr-un discurs care ar trebui publicat în fiecare lună, în presa românească, spre a nu se uita și a nu se stinge flacăra sfântă a acelei zile care a fost aprinsă prin credință și jertfă. Pentru întărirea celor spuse, cu o mare și sfântă emoție, redau câteva cuvinte din celebrul discurs istoric:
“Dușmanii seculari, care ne-au ținut veacuri de-a rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională. Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor românilor din Ungaria și Transilvania, aici, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca. Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege într-un singur și nedespărțit stat românesc. Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare.”
Și așa cum am început în excursul meu, că eu nu cred în întâmplări, ci în datul divin, iată că, după 100 de ani, Dumnezeu a hărăzit ca acest moment istoric unic și sfânt al neamului nostru românesc să fie sub oblăduirea și binecuvântarea ARHIEREULUI NOSTRU “IOAN POP DE BĂSEȘTI”, care este ARHIEPISCOPUL DR. IRINEU POP AL ALBA IULIEI, din aceeași localitate și cu același nume care, prin credință, faptă și har, a dobândit un nume nu numai pământesc, ci și unul ceresc.
A fost dat și rânduit de BUNUL DUMNEZEU să binecuvânteze momentul centenarului ca vrednic urmaș al neamului său, GEORGE POP DE BĂSEȘTI, care este și al neamului întreg românesc, și împreună cu el pomenindu-i în rugăciune pe toți luptătorii dreptății românești, care stau în jilțurile cerești, bucurându-se.
Și cum este o vorbă românească ce spune “nu este bine, să nu fie pedepsit”, ei nu numai că n-au avut timp mult de bucurie, ci mai mult, au cunoscut peste această mângâiere, mulți dintre ei, de suferințe, despre care nu e momentul să vorbim aici și pentru care ne cerem iertare.
Unirea unui neam, a unui popor se face cu mari jertfe, dar a o menține se face prin credință și jertfă neîncetată. Mândria este un mare păcat, dar atunci când te mândrești cu înaintașii tăi este virtute. Să ne îmbrăcăm în această virtute și pentru prezent și viitor spre slava neamului și a lui Dumnezeu.
