Spunem “DA” căsătoriei dintre un bărbat și o femeie!

Distribuie pe:

Oameni buni!

În calitatea mea de primar al orașului Ungheni și de unic reprezentant al credincioșilor ortodocși ai județului Mureș, în Adunarea Națională Bisericească vă rog să-mi permiteți să vă adresez câteva cuvinte,prin care vă îndemn să conștientizați importanța covârșitoare a prezenței noastre,a tuturor, la referendumul pentru definirea familiei adevărate,desfășurat în data de 6-7 octombrie 2018.

Suntem chemați la vot să clarificăm și să stabilim prin Constituție, pentru totdeauna, faptul că o căsătorie se poate încheia prin acordul liber consimțit doar între un bărbat și o femeie. Așadar, suntem de acord și spunem “DA” căsătoriei dintre un bărbat și o femeie!

Indiferent de crezul politic și credința religioasă a cuiva, înainte de toate suntem oameni, “chip și asemănare a lui Dumnezeu”, iar omul, în întregul său este bărbatul și femeia împreună, fiindcă în acest fel am fost creați și astfel a fost desăvârșită viața de către Marele Creator!

Dragii mei, pe umerii noștri se află o sarcină uriașă, aceea de a arăta lumii că, noi, românii, de două mii de ani suntem un popor sănătos, și cu integritate morală de nezdruncinat de nimeni și de nimic. Am demonstrat aceasta de multe ori de-a lungul istoriei noastre

și cu siguranță o vom face și acum, la referendumul din 6 și 7 octombrie, votând “DA”, pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Aceasta este adevărata familie pe care suntem obligați să o lăsăm moștenire copiilor noștri, familie care Dumnezeu a creat-o în Rai, iar Domnul Hristos a binecu-vântat-o la Nunta din Cana Galileii.

Haideți la Referendum să consfințim prin lege firescul și normalitatea din noi și să votăm “DA”, pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Vă aștept să mergem împreună!

Trăiască România Mare și Dumnezeu să binecuvânteze poporul român! Doamne ajută tuturor!

 

Lasă un comentariu