Fântânile, crucile și troițele creștine ne însoțesc pe drumul lung și cunoscut al satului natal

Făloșindu-se cu faptul că toată viața lor au cutezat să îl „plagieze" pe Lucian Blaga (1895-1961), poetul-filosof al Lancrămului Văii Frumoase a Sebeșului Alba-Iuliei, prin mereu repetarea, fie și numai în gânduri șoptite, a stihurilor sale înțelepte: „Veșnicia s-a născut la sat", doi omenoși soți, dascăli-pensionari de școală primară țărănească și ardeleană, rude îndepărate și prieteni sinceri ai familiei mele, au „născocit" un așa-zis frumos și înțelept gând liric. Cel care, în acele îndepărtate vremuri, suna cam așa:

„În nefireasca liniște a unei nopți de vară cu Lună plină, Eu și Ea ascultam tăcutele tăceri ale vocilor noastre, hotărând să săpăm, cu săpători tocmiți și plătiți cu ziua, într-un colț de aluniș al codrilor din preajma «drumului fructelor de pădure», o fântână cât mai adâncită cu putință, în ale căror unde mișcătoare, de ape limpezi și reci, să ne privim zâmbitoarele noastre chipuri tinere și călătoare printre stelele scăpărătoare ale cerurilor senine. Chipuri reproduse precum te-ai fi așezat în fața sticlei de cristal a unei mari și sclipitoare oglinzi. Zis și făcut! Și pentru ca din apele ei toți drumeții să își poată astâmpăra setea gurilor însetate și buzelor crăpate de arșițele verilor, iar obosiții cosași ai ierburilor înflorate ale câmpurilor să își răcorească fierbințeala frunților și să își aline durerea palmelor bătătorite, am hotărât să dăruim acelei singuratice fântâni și o troacă scobită într-o mare lespede de stâncă de granit, coborâtă tocmai din înalții și împăduriții Munți Făgăraș, ca din a cărei apă nestătută să se adape atât cirezile ciurdarilor de vite, cât și turmele ciobanilor de oi. Precum și caii înspumați și înhămați la carele grelelor poveri; căprioarele și țapii; ciutele și cerbii; ursoaicele și urșii; cocoșii și găinușele de munte; făzănițele și fazanii. Ca apoi, alăturat, să înălțăm o grea și bolovănoasă «cumpănă de fântână», de a cărei verigă din fier-alămit să prindem o găleată ferecată în doage de lemn de acăț, iar de toarta ei, cioplită din creangă de carpen, să agățăm un lănțișor, iar de el o căniță din aramă, încrustată atât cu datele calendaristice ale acelei zile de 24 iunie 1968, cât și cu trei litere de «V», reprezentând monogramele prenumelor și numelor noastre: Valerica, Valer și Vulcan. Așadar, au trecut de atunci, de mult de tot, mai bine de 50 de ani, astfel încât noi doi am încărunțit și îmbătrânit în așa mare măsură încât se vedea că de ce cei cinci copii ai noștri

ne-au făcut de cincisprezece ori bunici, iar copiii copiilor lor de șapte ori străbunici. Cu toate că «cei mai în vârstă dintre ei» erau abia la începutul căsniciilor lor! Și ce mare bucurie și mândrie în sufletele noastre atunci când, neuitându-ne strădaniile, locuitorii mândrului nostru sat natal, cu casele lui presărate pe drumul lung și cunoscut al văii sibiene a Hârtibaciului, n-au uitat să ne mulțumească că ne-am învrednicit, în îndepărtata noastră tinerețe și dăscălie, să săpăm acea fântână cu apă rece și bună, dar și că la recenta noastră «Nuntă de Aur» am clădit, pictat și sfințit, lângă cumpăna acelei bătrâne fântâni, o tânără, o mândră și o creștinească troiță ortodoxă, românească și ardelenească. Permanent împodobită cu vechi icoane sfințite și cu frumoase chindeie înflorate, iar alăturat lor TRCOLORUL ROMÂNESC, cu migală țesut și multiplicat în milioane de exemplare în «Atelierele de steaguri» de la Mârșa văilor Oltului și Avrigului, a vrednicilor de laudă patroni, soții sibieni Paula și Alexandru Bălan. De curând, pe amintitul Tricolor de Sfântă și creștinească troiță, cea mai îndemânatică țărancă-țesătoare din acel «sat fără nume, dar cu renume», a brodat, în ROȘU, GALBEN și ALBASTRU, simbolica cifră 100, reprezentând apropiatul JUBILEU AL UNIRII TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA."

NOTĂ: Dragă cititorule drag, cred că ai observat și te-ai bucurat cât de multe și cât frumoase, de cuminți și de liniștitoare sufletului și privirilor noastre sunt crucile și troițele!? Podoabe creștinești, cu dărnicie risipite nu numai pe ulițele și hudițele satelor, ci și la răscrucile drumurilor de hotărnicie ale căruțelor, ciopoarelor de oi ale ciobanilor și cirezilor de vite ale ciurdarilor! Dar și cum spre ele se îndreaptă să se închine cu pașii lor tot mai greoi și îngândurați bătrânii țărani-plugari români?!

De unde și ivirea unei supărătoare întrebări personale în mintea mea troienită de gânduri, precum și a unei cuminți rugăminți. Respectiva întrebare-întrebătoare sunând astfel: Nu ți se pare, cumva, că s-au împuținat îngrijorător de mult vechile fântâni săpate și adâncite spre izvoarele Pământului Românesc?! Iar rugămintea mea rugătoare te îndeamnă ca niciodată să nu uiți că în a patra duminică, de după Rusalii (24 iunie, de sărbătoarea creștinească a Nașterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul) să îmbraci în galbenele și înmiresmatele Sânziene mormintele morților știuți sau neștiuți de tine și de mine, din cimitirele satelor, orașelor, hotarelor și câmpurilor de bătălie ale tuturor războaielor de apărare ale gliei și credinței străbune, ca și de neatârnare a Țării Românilor-Eroi! Să cinstim, să îmfrumusețăm și să înmiresmăm și crucile, și troițele, și fântânile și izvoarele înșirate pe drumurile pitorești și brumării ale livezilor culegătorilor strugurilor, merelor și prunelor tomnatice, soiuri de poame din vechime, îndulcite și aromatizate de mândrul și creștinescul Soare de deasupra pământurilor situate deoparte și de alta a Carpaților, prelungite până dincolo de Dunăre și Mare.

AȘADAR, ROGU-TE PE TINE, DOAMNE-DUMNEZEUL MEU, FII MILOSTIV ȘI OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI! Pe cei statorniciți și truditori pe Pământul Sfânt al Patriei mele Străbune și Centenare, dar și pe cei gânditori ai reîntoarcerii definitive pe la VETRELE CASELOR PĂRĂSITE ALE PĂRINȚILOR ȘI BĂTRÂNILOR LOR BUNICI! Întrerupând, astfel, lunga și trista lor înstrăinare și pribegie prin lumea largă!

Lasă un comentariu