Baschetbalistele de la CSM Târgu-Mureș au obținut o nouă victorie

Distribuie pe:

Formația CSM Târgu-Mureș a învins, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 77-64 (22-11, 14-16, 25-15, 16-22), echipa CS Agronomia București, într-un meci contând pentru cea de-a 7-a etapă a Ligii Naționale de baschet feminin, grupa B valorică. Kata Meszaros, cu 25 de puncte, și americanca Angel Robinson, cu 23 de puncte, au fost principalele marcatoare ale echipei antrenate de Ionel Brustur. În urma acestei victorii, a patra din actuala ediție de campionat, CSM Târgu-Mureș ocupă cea de-a doua poziție în clasament, fiind la egalitate de puncte, 10, cu liderul Phoenix Știința Constanța.

Lasă un comentariu