A fost unul dintre “bărbații” adevărați ai comunei Deda, care și-a trăit viața în vremuri nu chiar liniștite, trecând prin cele două conflagrații care au zguduit din temelii nu numai Europa, având însemnate consecințe și în alte continente.
Nechita Pașcan s-a născut în data de 4 martie 1890, în Deda, și a decedat la 22 decembrie 1981, în vârstă de 91 de ani. Așadar, este omul care a traversat două secole, a supraviețuit celor două războaie mondiale și a cunoscut realitățile social-economice, politice și culturale ale celor două epoci istorice: capitalistă și comunistă. Provine dintr-o familie de țărani gospodari din Deda. Tatăl său era Pășcan Ioan al lui Andrei, iar mama Teodora se trăgea din familia Dărăban a Țuțului. Au fost 6 frați, dar trebuie specificat că Pășcan Ioan, tatăl protagonistului acestor rânduri, a avut două căsnicii. Din căsnicia cu Teodora s-a născut Nechita și Rafila, căsătorită cu Ghidiu Grigore al lui Arsinte din Deda, iar din căsătoria a doua, cu Nastasia, s-au născut ceilalți copii, 3 fete și un băiat: Maria, căsătorită cu Pășcan Ioan al lui Andrei, bunicul semnatarului acestor rânduri, Paraschiva, căsătorită în Filea cu Andrei Bândilă, Ioana, căsătorită cu Iosif Pașcan din Deda, și Dănilă (Zis Rotarul), căsătorit cu Anuța.
Cursurile școlare le-a făcut în Deda, cu învățătorul Ioan Borșianu. A fost o fire energică și dornică de a afla cât mai multe. După satisfacerea stagiului militar au venit vremuri tulburi prilejuite de începerea Primul Război Mondial. A participat la marile bătălii ale acestei prime conflagrații mondiale, având funcții de conducere în cadrul Oștirii Române. S-a comportat vitejește pe front și a fost răsplătit cu distincții și decorații, ceea ce a făcut să crescă în ochii tuturor, dar mai ales ai sătenilor. În 1918, s-a format Consiliul Național Român Central (CNRC) cu sediul în Arad, apoi au apărut CNR județene și comunale, precum și gărzi civile în aproape fiecare comună, unde erau aleși cei mai de seamă oameni ai localității, fruntașii satului. În luna noiembrie 1918, în majoritatea comunelor din zona Reghinului s-au constituit Consilii Naționale. Acestea aveau rolul de a milita și activa pentru înfăptuirea unității naționale a românilor. La Deda, acest consiliu a fost constituit în data de 6 noiembrie 1918 și era format din 15 membri, având ca președinte pe medicul Petru Neagoș. Majoritatea președinților CNR au fost preoți, învățători sau chiar primarii satelor, care se bucurau de simpatia și sprijinul poporului. Pentru oprirea valului revoluționar al maselor și diminuarea învrăjbirii naționalităților, s-a ordonat de la Viena înființarea “sfaturilor militare” pe naționalități, care să vegheze menținerea ordinii. Gărzile Naționale Române și-au desfășurat activitatea sub conducerea CNR, în fața căruia au depus jurământul. De obicei, ele s-au constituit în adunarea de alegere a CNR comunal, căruia îi erau subordonate pe plan local, în profil vertical ele subordonându-se comenzii gărzii județene. Garda Națională din Deda avea 13 membri, în fruntea ei fiind Nechita Pașcan, primarul comunei. Iată, un alt exemplu de vrednicie a acestui tânăr inimos și “luptător” cu destinul. În toată perioada interbelică funcțiile de primar și notar în Deda au fost ocupate alternativ de câțiva oameni vrednici, printre care se numără și Nechita Pașcan.
Era un om “dintr-o bucată”, calculat, care chibzuia bine orice demers, un spirit întreprinzător și perseverent. Nu se da bătut niciodată și dacă era în impas se ambiționa și mergea mai departe, până își atingea scopul.
S-a căsătorit cu Pașcan Maria din Deda, văduvă de război, care avea din prima ei căsătorie doi copii, Gheorghe și Toader. Din această a doua căsătorie nu au rezultat copii. Au trăit împreună câțiva ani, apoi au divorțat. El s-a recăsătorit cu Șofronica din satul Dumbrava, o femeie foarte frumoasă. Nici de această dată nu a avut noroc pentru că ea a murit și s-a căsătorit pentru a treia oară cu Irina din Filea, neavând copii nici cu aceasta. La bătrânețe a fost îngrijit de sora lui după tată, Maria, cu fiica Rafila și ginerele Ilisie Florea, care l-au și îngropat.
Prin ceea ce a făcut în timpul vieții, a rămas în conștiința dedenilor ca un “primar pentru comunitate”, un OM de omenie și ispravă.
