OVIDIU HAȚEGAN, ÎN LACRIMI DUPĂ GERMANIA - OLANDA ȘI CONSOLAT DE VIRGIL VAN DIJK. CE S-A ÎNTÂMPLAT?

Distribuie pe:

Ovidiu Hațegan a arbitrat partida dintre echipa națională a Germaniei și reprezentativa Olandei, în cadrul grupelor Ligii Națiunilor. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, iar centralul român a avut o prestație bună, apreciată chiar și de fotbaliștii implicați în această întâlnire. La finalul meciului, Hațegan a izbucnit în lacrimi, iar jucătorii au mers să îl îmbrățișeze. Virgil Van Dijk, fundașul olandez al lui Liverpool, a fost cel care s-a dus la arbitru și l-a întrebat ce a pățit. Acesta a dezvăluit că mama românului a decedat și că i-a transmis un mesaj de încurajare. Hațegan a aflat nefericita veste chiar la pauza meciului. “L-am văzut cu ochii în lacrimi și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că mama lui a murit. L-am îmbărbătat, i-am spus că a arbitrat excelent. Poate nu sunt cele mai bune cuvinte, dar în astfel de momente am considerat că pot fi un ajutor pentru el”, a spus Van Dijk la finalul partidei.

Lasă un comentariu