Unul din cele doisprezece Praznice Împărătești de peste an - cele mai mari Sărbători ale Bisericii - alături de Nașterea și Învierea Domnului, este Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie. Maica Domnului s-a născut după multă rugăciune din părinți foarte bătrâni, Ioachim și Ana, care au promis să o afierosească (dedice) Domnului ca dar din Darul Său! A fost dusă la vârsta de trei ani la Templul Ierusaliminean al Vechiului Testament și încredințată lui Zaharia Marele Preot, care a introdus-o în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt al Templului, unde intra numai Marele Preot odată pe an. A rămas la Templu vreme de doisprezece ani “cu rară cuviință, hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil” (Sinaxar, 21 noiembrie), ceea ce înseamnă hrană duhovnicească de primă mână, de unde a ieșit literalmente să Nască pe Hristos Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ. Așadar, Maica Domnului nu a fost o oarecare fecioară, ci Pururea Fecioară de cea mai înaltă ținută și profunzime duhovnicească, în fapt chiar cea mai înaltă din Creație afară de Iisus Hristos pe care L-a născut.
De ce este această sărbătoare (pentru mulți incredibilă ori imposibilă), atât de înduioșătoare în duhul ei feciorelnic-monahicesc, una cu adevărat între cele mai mari ale Bisericii? Pentru că, intrând Micuța Fecioară în Templu și ieșind Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Maica Domnului a transformat Dumnezeu Templul Legii în Biserica lui Hristos. În fapt, chiar ea, Maica Domnului, este totodată cu adevărat și Sfânta Sfintelor și Sfânta Scriptură, pentru că în Sfânta Sfintelor locuiește Dumnezeu și în ea Sfânta Scriptură se înscrie Cuvântul-Fiu al lui Dumnezeu. Așadar, prin Maica Domnului Dumnezeu a transformat Templul = “Te-umple” (Duhul) și “Tâmpla” (lui Dumnezeu), ce ține duhovnicește de Mintea lui Dumnezeu, în Biserica Inimă de Dumnezeu Născătoare pe pământ. A transformat natura “masculină” de Minte Profetică a Templului în natura “feminină” de Inimă de Dumnezeu Născătoare a Bisericii, schimbând pentru totdeauna Percepția lui Dumnezeu Revelat profetic cu Percepția lui Dumnezeu Întrupat cu Trup și Sânge!
Este ca și cum odată intrată în Templu i-a captat esența profetică, transformând-o în cea născătoare a Bisericii. Ori, chiar mai bine zis, cum Vechiul Testament nu s-a anula, ci s-a asimilat și împlinit în Noul Testament, Maica Domnului prin Nașterea lui Hristos (așadar Hristos!) a dotat (unit) Revelația cu Întruparea, Mintea cu Inima, Cerul cu Pământul, pe Fiul lui Dumnezeu cu Fiul Omului (ceea ce este literal Fiul Fecioarei). Prin aceasta, Dumnezeu a adus în lume însăși Mântuirea prin Îndumnezeire a Omului: numai omul-fecioară (duhovnicesc), după modelul Maicii Domnului, este purtător de Dumnezeu în Istorie și Veșnicie! Abia acum - în Împărăția lui Dumnezeu! - va exclama Ioan Teologul în Apocalipsă (21,1) “am văzut cer nou și pământ nou” pentru că abia acum lumea se Unește de Cel ce Se Naște Fiu din Cer pe Pământ, făcându-le Una “precum în Cer așa și pre Pământ”!
Putem, cred, spune că în momentul în care Templul a fost distrus a doua oară de către romani, esența acestuia fusese deja preluată și transformată, prin Maica Domnului, în Biserica lui Hristos, continuatoarea Instituției Templului în Istorie. De aceea, în Iconomia Mântuirii, Reconstruirea Templului în istorie va să fie nu (atât) Templul rezidit pentru a treia oară, ci (mai curând) prezența manifestă a Maicii Domnului ca purtătoare a venirii celei de pe urmă a lui Hristos în lume! Anume, Hristos va veni purtat pe “Norii Cerului” (Matei 24,30) la fel cu “Norul Luminos” al Schimbării la Față la Tabor! Dar Pururea Purtătoarea Luminii Hristos a Dumnezeirii este Maica Domnului! Ea este Norul de unde Se pogoară Hristos Lumina-Lină în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ și tot ea este și Norul Luminos al Schimbării la Față! Ea este Norul Purtător al Slavei lui Dumnezeu pe pământ - Iisus Hristos - care a schimbat pe vecie fața lumii: din Templu, în Biserică, și din Biserică în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!
În cei doisprezece ani petrecuți în taina Templului - prin care precede pe cei doisprezece apostoli în metamorfozarea Templului în Biserica lui Hristos - Micuța Fecioară va fi aflat Pământul Netocmit și Gol făcut (pentru) Născătoarea de Dumnezeu de la Facerea Lumii, în care Lumina Hristos a Dumnezeirii S-a Semănat de la Duhul, Răsărind cu Trup în Fecioară. De atunci, Templul s-a făcut Biserică (dând la noi numele de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ci nu în Templu, sărbătorii) și Dumnezeu a fost Revelat cu Trup și Sânge, odată și mereu, pentru totdeauna Dumnezeu-Om în Biserica și Împărăția lui Dumnezeu!
Așadar, prin Maica Domnului, cu adevărat, Dumnezeu a dotat Templul cu Nașterea Sa din Fecioară, transformându-l în Biserică, care în virtutea Pururea Fecioriei păstrează și duce în veșnicie Nașterea Sa în Trupul și Sângele Sf. Împărtășanii; pentru a ne împărtăși cu totul cu El în Împărăție! Cum și zice Hristos (Matei 26,28-29): “Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăția Tatălui Meu”. Împărăția chiar asta și înseamnă: Împărăție, Împartă-ție; El, Hristos, Se Împarte-Împărat-ție! Împărăția este asimilarea completă prin Împărtășie a Templului și Bisericii!
Vedem acum cu multă claritate și cum Dogma Pururea Fecioriei lucrează Mântuirea prin tot acest proces de Unificare îndumnezeitoare a Creației prin Întruparea lui Hristos și dimpotrivă, Erezia Nefecioriei o anulează. De ce? Când Hristos se referă la Împărăție zice “Că(ci) la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22,30). Ori am văzut mai sus că numai Hristos Întrupat unește Cerul cu Pământul, Mintea cu Inima, Templul cu Biserica, făcând să înceteze ceea ce acum domină Lumea, dihotomia masculin-feminin. Ori aceasta este Pururea Fecioria Maicii Domnului și (mai mult tacit) și a Fiului ei și Mântuitorului Lumii, Iisus Hristos: este efectul unificator prin îndumnezeire a lumii = Întruparea lui Hristos din Pământul Netocmit și Gol Atot-Fecior al Maicii Sale!
Or dacă Începătura Mântuirii, Iisus Hristos și Maica Domnului, sunt purtătorii Pururea Fecioriei, cum să fie Neamul Mântuirii născut duhovnicește prin Îndumnezeitoarea Împărtășire cu Hristos Trup și Sânge decât “ca îngerii lui Dumnezeu în cer”? Vedem și de ce Fecioria se anagramează minunat cu Fericia și cum într-o extraordinară frumusețe Hristos pronunță în Fericiri tot atâtea pricini ale Pururea Fecioriei! Ba mai mult Hristos Însuși consacră pe Maica Sa ca purtătoarea cea dintâi - Primordială! - a Pururea Fecioriei - ca Cea căreia i-a dat Dumnezeu celei dintâi să poarte Puterea Preacurăției Pământului Netocmit și Gol Primordial, de unde pururea răsare El Lumina Preasfintei Treimi!
