1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI! 1DECEMBRIE 1918 - 1 DECEMBRIE 2018

Distribuie pe:

La 1 Decembrie, Ziua Națioală a României, festivitățile au început la ora 10, în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu-Mureș, cu prilejul acordării distincției “Fibula de la Suseni”. La eveniment a participat Mircea Dușa, prefectul județului Mureș, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, subprefectul Nagy Zsigmond și Alexandru Cîmpean, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, numeroși invitați, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ai lumii academice, cadre militare și alții. Manifestarea a început prin intonarea Imnului Național al României. Mircea Dușa, prefectul județului Mureș: “Doamnelor și domnilor, stimați invitați, trăim astăzi moment unice, momente înălțătoare. Ne-a dat Dumnezeu șansa să fim contemporani cu Centenarul Marii Uniri. Mulți români și-au dat viața ca noi, fiii și nepoții lor, să trăim aceste momente înălțătoare.

Ne-au lăsat o țară pe care avem datoria de a o onora, s-o apărăm și s-o iubim cu tot sufletul nostru. Ei, eroi ai neamului românesc, nu au mai reușit să se bucure, dar suntem convinși că astăzi ne zâmbesc, de undeva de sus, ne îndeamnă să transmitem mai departe moștenirea pe care ne-au lăsat-o în cea mai grea jertfă de sânge. Încheiem astăzi un secol românesc glorios, dar frământat. Intrăm în cel de-al doilea secol al României Mari, care nu poate fi decât luminos și avem toate motivele așa. Avem tot ceea ce ne-am fi putut dori vreodată...” , a rostit în debutul alocuțiunii sale Mircea Dușa. A anunțat că, conform tradiției, “Fibula de la Suseni”, cea mai înaltă distincție a județului Mureș, care se acordă de Ziua Națională a României, anul acesta este acordată unui număr de patru personalități din județul Mureș. Prefectul județului a mărturisit că, în prealabil, s-a consultat cu istorici și au ajuns la concluzia că ar fi potrivit ca “Fibula de la Suseni” să fie acordată tuturor persoanelor din județul Mureș care au împlinit vârsta de 100 de ani. Dar, având în vedere că de la 1 ianuarie 2019 România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, o personalitate din județ este cea care pregătește preluarea președinției UE, cea care va gestiona dosarele României în prima parte a anului viitor, ambasadorul nostru la Bruxelles, și este vorba de Luminița Teodora Odobescu. Distincția a fost ridicată de mama ei, Valeria Pârlea. Aceeași distincție a fost acordată centenarilor Veronica Vețian, laudatio citit de doamna Maria Precup, primarul municipiului Reghin, distincție preluată de strănepoata ei, Delia Farcaș; Béla Ráduly, laudatio de Nagy Zsigmond, subprefect, și tot el a preluat distincția; Adalbert Cornel Ștefan Hausknecht, laudatio și distincție preluată de Nicolae Tescula, directorul Muzeului Sighișoara.                                                    

CEREMONIA OFICIALĂ PRILEJUITĂ DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Ceremonia oficială prilejuită de Ziua Națională a României a început la ora 11 și a avut loc în Piața Victoriei din Târgu-Mureș, pe o vreme scandalos de rece, dar asta n-a împiedicat pe nimeni să participe la toate manifestările care s-au ținut până noaptea târziu. După ce prefectul de Mureș, Mircea Dușa, a trecut în revistă și a salutat Garda Militară de Onoare, a fost intonat Imnul de Stat al României de către Ovidiu Furnea, apoi a urmat un moment deosebit. Parașutistul Gabriel Pop a sărit cu parașuta, purtând drapelul tricolor românesc, și a aterizat la punct fix, în Piața Victoriei. Pilotul avionului a fost Eugen Oprea. Operațiunea demonstrativă a fost dificilă, în condițiile meteo nefavorabile. Gabriel Pop este târgumureșean, absolvent al Liceului “Bolyai Farkas”, apoi a Facultății de Inginerie din cadrul Universității “Petru Maior”. Are 40 de ani, este parașutist de 20 de ani, cu peste 2.750 de salturi, din care, aproximativ 2.300 salturi civile, cu peste 20 de tipuri de parașute, și circa 450 salturi militare, cu 5 tipuri de parașute. A absolvit școala de instructor de parașutism în anul 2005. Este instructor din anul 2014 și a obținut foarte multe titluri de campion național și european.

A urmat o scurtă slujbă religioasă de pomenire îndeplinită de un sobor de preoți, având în frunte pe preacucernicul părinte protopop Olimpiu Zăhan. Despre semnificația zilei de 1 Decembrie a vorbit prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, apoi Mircea Dușa, prefectul de Mureș, a prezentat mesajul prim-ministrului României, după care a transmis mesajul din partea Instituției Prefectului. Generalul maior (r) Gheorghe Popa, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război - Filiala Mureș, a înmânat Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării veteranilor de război Ștefănescu Marin și Rotaru Dumitru, pentru merite deosebite pe câmpul de luptă, din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Distincția a fost preluată de fiul său, Dănuț Ștefănescu. Ceremonia a continuat cu depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Român. Din partea Parlamentului României au depus coroane de flori senatorii Cristian Chirteș, Horea Soporan, deputații Lavinia Cosma, Marius Pașcan, Dinu Socotar, apoi au depus coroane de flori reprezentanți ai Instituției prefectului județului Mureș, Primăriei municipiului Târgu-Mureș, Consiliului Județean Mureș, Garnizoanei Târgu-Mureș, reprezentanții Ministerului de Interne din Garnizoana Târgu-Mureș, Direcției Județene de Informații Mureș, Asociației Naționale a Veteranilor de Război - Filiala Mureș. Ceremonia din Piața Victoriei a continuat cu parada militară a Gărzii de Onoare și a tehnicii militare. Au survolat cerul senin elicoptere IAR 330 _ Puma și avioanele MIG 21 Lancer, aparținând Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii. În încheierea festivităților s-a desfășurat o paradă a portului popular românesc. Fanfara Militară, care a asigurat fondul muzical al ceremoniei din Piața Victoriei din Târgu-Mureș, aparține Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” din Miercurea-Ciuc. În parcul din Piața Trandafirilor a fost organizată o expoziție de arme de luptă care se află în dotarea Armatei Române. Bucuria copiilor, fiindcă au avut prilejul de a pune mâna pe o armă adevărată. Vestea “bună” este că nicio armă nu este de fabricație românească. Singurul exponat de fabricație românească a fost un rucsac, fabricat în România, după o licență americană. Manifestările dedicate Sărbătorii Centenarului Unirii au continuat la Catedrala Mare, unde, un sobor de preoți a rostit o rugăciune colectivă, după care, actorul Nicu Mihoc a dat citire Declarației de Unire care s-a întocmit și semnat la Alba Iulia în urmă cu 100 de ani. În continuare s-a încins o horă a Unirii și s-a desfășurat un scurt program artistic pe scena ridicată în Piața Victoriei. Manifestările au continuat în Piața Teatrului, la Teatrul Național, Palatul Culturii, Biblioteca Județeană, Piața Victoriei. Despre toate astea vom relata în ziarul de mâine.

 

Lasă un comentariu