COMISARUL EUROPEAN CORINA CREȚU TAIE AVÂNTUL ALIANȚEI VESTULUI

Distribuie pe:

Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu, a făcut unele precizări menite a-i aduce cu picioarele pe pământ pe cei patru primari (Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara) semnatari ai Alianței Vestului.

Comisarul a explicat că, în actuala perioadă de programare 2014-2020, potrivit reglementărilor în vigoare, Alianța nu poate accesa direct fonduri structurale și de investiții europene. Potrivit actualului cadru legislativ, fiecare dintre orașele menționate are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional (POR), prin axele privind dezvoltarea urbană. Totodată, precizează Corina Crețu, prin art. 7 al Fondului european de dezvoltare regională, fiecare oraș reședință de județ din România are alocați bani pe care îi poate gestiona în mod direct, în funcție de nevoile sale: “În perioada 2014 - 2020, autoritățile române au alocat cu titlu indicativ municipiului Cluj-Napoca 45,2 milioane de euro, Timișoara are alocate 55,9 milioane de euro, Arad - 38,9 milioane de euro, iar Oradea primește 36,1 milioane de euro”, a subliniat Crețu.

În ce privește perioada de finanțare 2021-2027, comisarul european afirmă că “structura programelor, rolul ministerelor, al agențiilor și al altor posibili actori (inclusiv această Alianță) va fi decis în cadrul negocierilor pentru viitorul Acord de Parteneriat între Comisia Europeană și România”.

Precizările au fost făcute la solicitarea ziarului Făclia de Cluj, care a difuzat informațiile menționate.

Lasă un comentariu