Am continuat ancheta și în rândul celor care trudesc efectiv în agricultură: muncitori agricoli zilieri, tractoriști, îngrijitori de animale, niște anonimi pe care nimeni nu-i întreabă cum trăiesc, din ce trăiesc, dacă sunt fericiți? Poate, din patru în patru ani, la vot, îi mai caută un politician și le promite un trai mai bun. De când e lumea, această categorie socială a fost neglijată. Poetul George Topârceanu, în „Balada Morții", aduce un elogiu unui asemenea „muncitor cu sapa": „Cobora pe Topolog /Dintre munți la vale…/ Și la umbra unui stog/ A căzut din cale/ În ce vară? În ce an?/ Anii trec ca apa …/El era drumeț sărman/ Muncitor cu sapa/… Numai acolo-ntr-un frunzar/ Galben în lumină, / Stă pe o creangă de arțar/ Pasăre străină."
Cobat Ioan, zis Gugui, a împlinit în toamna trecută 60 de ani. A absolvit, în urmă cu patruzeci de ani, o școală profesională, la Breaza, cu profil „mecanic utilaj greu". Printre puținii țigani din comuna Bahnea care a terminat zece clase, în sat, și o școală profesională, căruia i-a plăcut să muncească din greu pe șantiere, în agricultură, iar din 1995 zilier pe unde găsește de lucru. Un om mic de statură, subțirel la trup, când nu consumă alcool este de o hărnicie rar întâlnită, muncește cât trei oameni la un loc. Într-o zi, umedă și rece, de ianuarie, am stat mai mult de vorbă despre ce așteaptă de la anul 2019. Iată ce mi-a declarat: „Mă întrebi ce aștept de la anul 2019? În primul rând vreau să am sănătate, fiindcă au început să mă doară oasele. Apoi, vreau să am de lucru, ca zilier, la oamenii din sat, fiindcă din ajutorul social nu pot trăi. Am pe cartea de muncă o vechime de 30 de ani, iar din 1995 nimeni nu mă mai angajează. Am ajuns cum nu se poate mai rău, de pensionat nu mă pot pensiona, fiindcă n-am vârsta, iar de angajat nu mă angajează nimeni fiindcă sunt prea bătrân. Soția mi-a murit, copiii sunt plecați, iar eu sunt singur, cu un nepot. Să merg la lucru în străinătate nu sunt în stare, așa că trăiesc de pe o zi pe alta. Noroc cu o soră, care îmi mai dă de mâncare. Am televizor și urmăresc știrile, filmele indiene. Mulțumesc lui Dumnezeu, un lemn pe foc mai găsesc, când am bani mai beau și fumez o țigară. Aștept o pensie după 30 de ani de muncă pe șantiere, dar legea încă nu-mi permite. N-am fugit niciodată de muncă, iar dumneata mă întrebi dacă sunt fericit? De ce n-aș fi, sănătate să am și să pot munci…".
Tordai Emil a împlinit 50 de ani și lucrează tractorist la SEMTEST BVN Sângeorgiu de Mureș. În tinerețe a absolvit o școală profesională de mecanici agricoli și de 32 de ani lucrează numai în agricultură. Îi place munca, meseria de mecanic agricol și nu-și dorește să facă altceva în viață: „În primul rând îmi doresc sănătate și putere de muncă. Sunt mulțumit de salariul pe care îl câștig, muncind pe toate tipurile de utilaje agricole, de condițiile de la locul de muncă. În țară să fie liniște și pace, că toate celelalte le vom duce. Sunt fericit că în fiecare duminică îmi pot permite să merg din Chinari, până în Agrișteu, la Biserica părintelui Ionică Pop. Pentru mine nu contează că este o biserică ortodoxă, important că mă simt bine acolo, că mă pot ruga lui Dumnezeu. Sincer, trăiesc o anume fericire pe care nu o pot exprima prin cuvinte și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate…!".
Demeter Imbre - 62 de ani, fost mecanic de întreținere la Agromec, pensionar, mic agricultor și crescătorul unei vaci cu lapte: „Eu îmi doresc în 2019 să am parte, eu și familia mea, de sănătate, liniște și belșug în țară. Dacă ninge în ianuarie înseamnă că vom avea un an bogat în recolte agricole, multe fructe, legume, cereale și furaje. Sunt printre puținii cetățeni din comună care mai îngrijește o vacă cu lapte, așa că asigur pentru mai multe familii din sat laptele pentru consum zilnic, pe care îl duc în fiecare dimineață la domiciliul abonaților. Înseamnă că mă simt util și pentru oamenii din sat. Duminica merg la biserică, sunt consilier în comitetul bisericii reformate, așa că am activitate din belșug. Mă doare sufletul când văd circul politic de la televizor și aștept să fie pace în țară și în lume. Uneori mă întreb, de ce am fost atât de proști și am distrus Agromecurile din România, fostele IAS și fabricile de industrie alimentară?".
Gheorghe Cociș, 87 de ani, contabil de CAP, pensionar, din Sămărghita: „Aștept ca politicienii și jurnaliștii să spună adevărul despre perioada în care s-a construit România modernă, din anii socialismului, dar și despre cei care au distrus avuția națională fără să fie pedepsiți. Apoi, la 87 de ani, îmi doresc sănătate și putere să pot depăși durerea pricinuită de trecerea în veșnicie a soției și fiului meu. Dumnezeu să-i odihnească în pace!".
