CSM BUCUREȘTI VA DA PIEPT CU RK BORAC BANJA LUKA ÎN SFERTURILE DE FINALĂ ALE EHF CHALLENGE CUP

Distribuie pe:

Echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv Municipal București și-a aflat adversara din sferturile de finală ale EHF Challenge Cup. Tigrii vor întâlni formația RK Borac, din Bosnia și Herțegovina. Prima manșă a duelului dintre CSM și RK Borac e programată la București, în 23/24 martie, iar returul la Banja Luka, în 30/31 martie. Dacă va trece de RK Borac, CSM București va întâlni în semifinalele EHF Challenge Cup, în dublă manșă, 20/21 aprilie în deplasare, 27/28 aprilie pe teren propriu, învingătoarea din duelul HC Vise (Belgia) și HC Neva Sankt Petersburg. Echipa de handbal a Clubului Rukometni Klub Borac Banja Luka a fost înființată în 1950. Este una dintre cele mai titrate formații din spațiul ex-iugoslav. RK Borac Banja Luka are în palmares șapte titluri de campioană (1959, 1960, 1973, 1974, 1975, 1976, 1981) și zece Cupe ale Iugoslaviei (1957, 1958, 1961, 1969, 1972, 1973, 1974, 1975, 1979, 1992)! RK Borac Banja Luka și-a trecut în CV patru titluri de campioană a Bosniei și Herțegovinei (2013, 2014, 2015, 2017) și cinci Cupe (2007, 2011, 2013, 2014, 2015, 2018). Cel mai important succes din istoria grupării din Banja Luka îl reprezintă Cupa Campionilor, actuala EHF Champions League, succes bifat în 1976, după o finală câștigată în fața formației daneze KFUM Fredericia, scor 17-15.

Lasă un comentariu