România ocupată fără trupe: “fantomele” lui Soroș (XVII) GABRIEL LIICEANU
“N-ai istorie, n-ai stat român! El trebuie dezmembrat, cum vor unele ong-uri de tip Soroș să facă un Ardeal autonom, adică să-l treacă la unguri (...) Soroș... speculează cu diverse valori foarte mari - acum 20 și ceva de ani era să pună în dilemă francul francez. Tipul este foarte tare, este un parazit tipic ultimei forme de existență a capitalului (...) Or, grupurile finanțate de Soroș în România, stipendiate foarte serios, a mers pe o societate deschisă... spre o dizolvare a națiunii, a identității naționale... Nu s-a mers pe grupurile reprezentative pentru un popor, ci pe un individ. Pe individul care nu ar fi avut nicio forță singur, ci doar susținut din spate - un spate care nu se vede niciodată - de 2 instituții esențiale: SERVICII ȘI MASS-MEDIA (...) La noi, probabil că cel care va lua Nobelul, dar și editorul lui, vor primi mulți bani. Atât. Nu-i va citi nimeni... Așa că așteptăm, cu pălăria în mână, pe la o poartă străină... Să ne dea ăia recunoaștere, iar la schimb să ne ia pădurile, mineralele, bogățiile. (...) Revista mea, “Contemporanul”, nu este acceptată în librăriile Humanitas ale domnului LIICEANU. Nici cărțile semnate de mine nu sunt în librăriile lui din țară, deși ACEST OM, CÂND ERA TÂNĂR, NEPUBLICAT, VENEA AICI ȘI STĂTEA CU LACRIMI ÎN OCHI ȘI MĂ ASCULTA. A FĂCUT PRAF TOATĂ GENERAȚIA '80... A RAS-O ȘI L-A SCOS PE UNUL SINGUR, PE CĂRTĂRESCU. CU EL A ÎNCEPUT SĂ FACĂ BANI. Așa avem astăzi un singur scriitor recunoscut în România - pe Cărtărescu - care face tiraje de zeci de mii... De nivelul lui Cărtărescu, un poet bun scoate 500-700 de exemplare și nu primește niciun leu. Cărtărescu și-a făcut o vilă și el este «geniul» care așteaptă Premiul Nobel care, mă rog, întârzie... La noi, Justiția ascultă de Partid sau de serviciile secrete. La noi este o aberație ideea potrivit căreia Justiția trebuie să fie autonomă sau Parlamentul să fie autonom. Se moare de râs când spui asta (...) La Trianon, față în față cu ungurii, am primit Transilvania, cea mai bogată provincie, după care plânge acum domnul Soroș” (Nicolae Breban, membru al Academiei Române).
Când acest filosof, considerat “procurorul de serviciu al României” (de C. Barbu), s-a gândit să arunce cu “piatra” în oceanul unei generații adâncite în alienare (el i-a atribuit lui Ceaușescu vina de a fi făcut “cel mai mare rău țării”), s-au găsit destui ca să îl ia drept un mare agent istoric, într-o Europă tragică, cu toate că în regimul damnat comunist nu fusese altceva decât un “mut” care reușise “performanțele” să îl “îngroape” pe mentorul său Noica (filosoful Noica a și afirmat: “Au reușit și ceea ce și-au propus: m-au înnămolit”), să îl plagieze și, în buna tradiție a unui intelectual cu deprinderi “fine”, s-a prevalat de burse în Occident (Heidelberg etc.) și chiar și-au permis luxul (privilegiu rar!) să își petreacă revelionul la Paris! Nu se știe ce planuri și-a făcut cu exilații soroșiști de la Paris, dar după căderea lui Ceaușescu, a “dat din coate” suficient de bine ca să ocupe prim-planul vieții publice, în îmbulzeala atâtor măști de pe fețe ipocrite, devenind unul din cei mai activi sclavi ai lui Soroș, exponent al regimului neo-liberal (de dreapta), al cărui tupeu feroce - alături de ceilalți gândiriști antiromâni ai GDS - s-a manifestat plenar (prin finanțări oculte) în falsificarea ierarhiei, în răspândirea ciumei globaliste, în jignirea poporului român (a susținut că 42% dintre români sunt analfabeți funcționali) etc.
Creat “în oglindă” de F.S.N., așa cum consideră V. Stan, acest manipulator soroșist, al opiniei publice, a lucrat asiduu la mintea oamenilor, mai ceva ca Ceaușescu în sistemul totalitar, întrucât stăpânii noii Puteri (din C.F.S.N.) l-au numit prin decret (12/28/12.12.1989) ca director (în condiții ilegale) al Editurii Humanitas (fosta Editură Politică a P.C.R.) și astfel, împânzind până astăzi Țara cu peste 3.000 de titluri și 20 de milioane de cărți editate, ne-a “reeducat” prin amplificarea de psihoze toxice, ne-a falsificat Istoria prin inepțiile debitate de așa-zișii istorici Boia și Djuvara și ne-a orientat în mod secularist spre idolul său Soroș (despre care se spunea, în Prefața unei cărți apărute la Editura Humanitas în 1991, că “s-a implicat... la procesele care au schimbat și vor mai schimba nu numai înfățișarea continentului nostru, dar și destinul S.U.A.”). În sfârșit, în această “filosofică” și tenebroasă dislocare etnoidentitară a românilor, nu știu cum se poate împăca imaginea sa de “miel” moral și justițiar, cu reacțiile lui de “lup” (nu întâmplător, acad. N. Breban spune: “mă lupt cu haitele astea”), când “sari la gâtul” președintelui Academiei Române (I.A. Pop) cu acuza că ar fi acoperit un plagiat (dar Liiceanu însuși l-a plagiat pe Noica filosoful), când îl gratulezi pe un președinte (Băsescu) că “este la înălțimea unei bune părți a intelectualității” (dar știi că acest președinte te-a scutit de două ori de datorii la bugetul de stat, iar tu ai tăcut când fata acestuia, agramata Elena, a ajuns europarlamentar independent cu... 10% din votul PDL), când pledezi pentru asanarea morală a societății (dar Liiceanu a făcut apologia “revoluției” unei înjurături indecente în spațiul public), când o propui președintă a României pe “zeița anticorupției” L.C. Kövesi (dar “uiți” cum C.C.R. a sancționat-o pentru grave abateri de la lege, soldate cu linșarea atâtor oameni nevinovați), când te erijezi în fruntea anticorupției (dar ști că amicul Pleșu ți-a făcut un cadou ilegal, despre care șeful Departamentului de Control al Guvernului afirma: “Am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu dlui Liiceanu, editura care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și dlui Pleșu. Astfel de «transferuri de proprietate» au fost practic nesfârșite - lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul domnului Pleșu nu numai că nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit dispoziției interne ale Ministerului era stabilit că «acest document nu se fotocopiază și nu se scoate înafara instituției” - Valerian Stan), când ți se pare că îmbrățișezi cauze nobile naționale (dar susții, împotriva majorității poporului român, atacarea Serbiei de către S.U.A. în 1999), când te întrebi cu aer patriotic “cum este posibil ca ei (PSD) să apară în fața noastră (cu ocazia Centenarului Marii Uniri - n.a.), când bunicii lor erau generali de Securitate și pe acei oameni care au făcut România Mare i-au exterminat?” (dar chiar Liiceanu face parte din nucleul “select” al GDS, cu atâtea odrasle de staliniști care ne-au îndoliat Țara) etc.
Cum însă era de așteptat, stimați cititori, Puterea globalistă nu i-a rămas datoare activistului de marcă Liiceanu (al cărui “glas” a semănat în România îndoiala, resemnarea și un gol teribil care i-a făcut pe mulți români să plece din Țară) și, cu toate că a întinat memoria poporului nostru cu maculatura sa, l-a decorat cu Ordinul de Merit al R.F.G. și cu Ordinul Național “Steaua României!”. S-a petrecut una ca aceasta în detrimentul adevăraților intelectuali care, substituiți mediatic în gândire, s-au văzut pe deplin reprezentanți de autoritatea cuvintelor rostite de academicianul Nicolae Breban: “nu este (Liiceanu - n.a.) așa de important cum vrea să arate!”. Ei, mai miră însă pe cineva că, printre atâtea maladii sufletești generalizate, Liiceanu încă o dată ne dă cu tifla, peste memoria și eroismul Marii Uniri din 1918, întrebându-se retoric, după ce pune valorile materiale deasupra celor spirituale: “Dacă aniversăm acești 100 de ani, anii unirii Țărilor Române, atunci aș prefera ca banii dați pe un monument (în București - n.a.), într-o țară enorm de săracă, să fie băgați în șosele!”. Se vede că nu l-ați înțeles pe celebrul filosof german Kant, domnule Liiceanu, când ne vorbea despre cele două lucruri cu adevărat importante în viața omului: cerul înstelat și legea morală din noi...
