UN FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR TRAFICUL ȘI CONSUMUL DE DROGURI IAU AMPLOARE!

Distribuie pe:

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a dat publicității raportul privind activitatea instituției în anul 2018. Unul dintre cele mai importante și îngrijorătoare aspecte, cu impact în societate, este cel referitor la consumul și traficul de droguri, fenomen ce a înregistrat în țara noastră o creștere alarmantă în ultimii 10 ani.

După cum rezultă din dosarele instrumentate, principalele zone unde se consumă droguri în România sunt zona municipiului București, unele centre universitare din țară și spații în care se organizează anual evenimente culturale de amploare.

În ce privește tipul de substanțe de risc, canabisul ocupă, ca și în anii precedenți, locul I în preferințele consumatorilor și traficanților, fiind alimentat atât de producția internă, rezultată din culturile de pe teritoriul țării, cât și din exterior, se arată în raport.

În domeniul traficului transfrontalier de droguri de mare risc, activitatea de urmărire penală a procurorilor DIICOT a relevat că România rămâne, în principal, o țară de tranzit, aflată pe traseul rutelor clasice de transport, în special, a heroinei, cocainei și a Ecstasy.

Cantitatea totală de droguri indisponibilizată în vederea confiscării în cursul anului trecut a fost de 318,76 kg, din care 44 kg droguri de mare risc, și aproape 275 de kilograme de droguri de risc.

În ce privește infracționalitatea, în cursul anului 2018, din cele 16.832 de cauze de soluționat în materie de trafic ilicit de droguri, 9.033 au fost cauze nou înregistrate, cifrele indicând o creștere evidentă, atât în ce privește cauzele de soluționat, cât și cele nou înregistrate, respectiv cele soluționate. Au fost trimiși în judecată 1.785 de inculpați, față de 1.757 în 2017. Cu privire la Canabis (culturi/plante), în cursul anului 2018 au fost indisponibilizate în vederea confiscării 5.785 de plante, un total final de 377,74 kg (incluzând și fragmente vegetale cu THC). De asemenea, a fost identificată și indisponibilizată cantitatea de 5.000 litri de anhidridă acetică, precursor utilizat pentru fabricarea de heroină.

În Raportul EUROPOL din 2017 privind criminalitatea organizată, se arată că mai mult de o treime din grupurile infracționale care își desfășoară activitatea pe teritoriul Europei sunt implicate în producția, traficul sau distribuția de diverse tipuri de droguri, iar piața comerțului cu amănuntul al drogurilor din Uniunea Europeană este estimată la 24 de miliarde euro/an. Una dintre rutele principale de trafic al heroinei trece prin România, dar cantitatea de heroină capturată în Uniunea Europeană s-a înjumătățit de la 10 la 5 tone în perioada 2002-2016, iar în 2016-2017 s-a înregistrat o creștere a numărului de comprimate de tramadol capturate. Capturile de substanțe precursoare au crescut în 2016-2017, iar rutile s-au diversificat (Bulgaria - Spania - Franța).

Ritmul rapid de apariție a noilor substanțe psihoactive și diversitatea produselor disponibile s-au dovedit a fi o provocare pentru factorii de decizie și legiuitorii din Europa.

O altă concluzie a raportului este că în ultimii 10 ani s-au observat tendințe ascendente în prevalența consumului de canabis în rândul adulților tineri, în România, Bulgaria și Suedia, nivelul fiind mai scăzut decât media înregistrată în Uniunea Europeană (14,1%). Cu toate acestea, situația comparativă 2010-2018 pe acest segment de infracționalitate relevă o creștere semnificativă, cu peste 157%, față de anul 2011, a cauzelor având ca obiect infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare, astfel că, asemănător situației din anii anteriori, se păstrează trendul ascendent al traficului intern și al consumului ilicit de canabis, precum și al infracțiunilor privind efectuarea, fără autorizația prevăzută de lege, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În ce privește piața mondială de droguri, potrivit studiilor efectuate, rezultă că, față de anul 2016, producția de droguri de mare risc la nivel mondial a crescut cu 200%, crescând, totodată - datorită progreselor tehnologice -, și calitatea drogurilor. Aceste creșteri au generat în timp scăderea prețului și, evident, creșterea consumului, tendință ce se reflectă și la nivelul României.

Tendința la nivel mondial s-a reflectat și la nivelul României. Potrivit datelor colectate/furnizate de Biroul Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și a Criminalității (UNODC), un trend crescător la nivel mondial l-a înregistrat și traficul de canabinoizi sintetici, respectiv traficarea a peste 800 de substanțe psihoactive cunoscute, la nivelul țării noastre fiind identificat, și în acest domeniu, un trend crescător, se mai arată în documentul citat.

 

Lasă un comentariu