MARTIE 1990: “POGROMUL DE LA TÂRGU-MUREȘ”, O ETAPĂ A RĂZBOAIELOR PSIHOLOGICE ȘI DE IMAGINE DUSE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI (4)

Preliminarii la conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș

Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat...

Cea mai virulentă acțiune politică antiromânească înainte de 1989 a fost însă instrumentarea așa-numitei Declarații de la Budapesta cu ocazia organizării reînhumării, la 16 iunie 1989, a lui Imre Nagy și a altor victime ale revoluției ungare din 1956. La manifestările comemorative au luat parte mai mulți intelectuali și politicieni din Magyar Demokrata Forum - care, împreună cu un grup de români trăind în exil, au formulat un apel internațional referitor la Transilvania, numit Declarația de la Budapesta. În acesta se arăta că: “Transilvania a fost și este un spațiu de complementaritate și trebuie să devină un model de pluralism cultural și religios. (...) Dreptul la o reprezentare politică autonomă și la autonomie culturală a fiecărei națiuni (sic!) trebuie garantat. (...)”.

Consternate, mai multe personalități a românilor trăitori în exil, printre care și Liniciu Faina, Alexandru Miele, Ion Varlaam, dr. Coriolan Brad, au protestat împotriva “transferului de suveranitate” pe care îl proclamau ideile confuze și termenii ambigui ai «declarației». Liniciu Faina avertiza: “Autonomia politică și culturală a fiecărei «națiuni» în parte nu poate duce decât la o vastă anarhie politică și administrativă în spațiul transilvan, cu prejudicii grave pentru națiunea română. Ea ar avea ca prime consecințe o periculoasă animozitate între români și unguri (s.n.)”.

Prin Declarația de la Budapesta, strategia guvernamentală ungară de revendicare a Transilvaniei intra în etapa formulării unor pretenții afișate la nivel internațional, Ungaria nemaiavând niciun fel de reținere față de eventuale acuze de amestec în treburile interne ale României. (Corvin Lupu, România 1989 - De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Techno Media 2010, p. 38.)

La mai puțin de o lună de la semnarea Declarației de la Budapesta, la 8 iulie 1989, a avut loc, la București, întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Cu această ocazie, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, intermediată de Mihail Gorbaciov, conducerea ungară, reprezentată de Rezsö Nyers, Miklos Németh și Gyula Horn, a pretins că Transilvania nu aparține, de fapt, României și, expresis verbis, a amenințat că va internaționaliza problema maghiarilor din România.

În august 1989, agenți ai Departamentului Securității Statului infiltrați în cantonamente din Ungaria, au raportat primele date în legătură cu pregătirea unor formațiuni de gherilă urbană, misiunea acestora fiind să acționeze în România. Organizațiile “România Liberă” (creată în septembrie 1987 de Brigada România a AVO, serviciul secret ungar) și Uniunea Mondială a Românilor Liberi au fost paravanul sub care AVO a organizat formații paramilitare pe care le-au instruit pentru “acțiuni viitoare de gherilă urbană în România”, într-o fostă cazarmă din Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabánya. Aici, circa 400 de persoane erau antrenate de instructori, în mare parte unguri originari din România, dar aceștia acționau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. (Gheorghe Rațiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO, București, 1996, pp. 125-127, 142.)

Apoi, în perioada premergătoare lunii decembrie 1989, diplomați români de la Budapesta au transmis informații referitoare la redislocarea unor unități militare din zona de est a Ungariei în zona Tisei și desfășurarea de aplicații a căror temă era “eliberarea teritoriului vremelnic ocupat și instalarea administrației ungare pe teritoriul eliberat”. Informațiile nu erau rezultatul vreunei operații de spionaj, ci proveneau din prelucrarea unor știri transmise de postul național de radio Kossuth! (Open Society Archive - OSA Bp.) http://w3.osaarchivum.org/index.php?option=com-content&view= article&id=83&Itemid=443&lang=en

Toate aceste piese componente ale unui război compozit - mediatic, psihologic și de imagine - se constituie în preliminarii la ceea ce urma să se întâmple în decembrie 1989, iar, mai apoi, în martie 1990, la Târgu-Mureș, dar nu numai acolo, ci și la Satu Mare, precum și în multe alte localități din județele Covasna și Harghita.

Toți cei care am trăit evenimentele acelui sângeros și nebulos decembrie 1989 ne amintim că am resimțit data de 22 decembrie ca pe un fel de oră astrală a României. Foarte puțini s-au gândit atunci că ceea ce s-a dovedit, apoi, a fi “dezinformare teroriști”, pusă în operă la București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Otopeni exprima intenția de a instrumenta un conflict armat între trupele MApN și cele ale Securității.

La fel, nu a existat nici percepția că distrugerea în “secuime” a 41 de sedii ale Miliției și Securității și sustragerea a 468 de arme și 17.832 de cartușe, ca și atrocitățile comise imediat după 22 decembrie împotriva lucrătorilor din Securitate și Miliție la Odorheiu Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Dealu, Zetea și alte peste 50 de localități din “secuime” puteau amorsa un conflict interetnic. În mod evident, combinarea celor două componente explozive - un conflict între Armată și Securitate și un conflict interetnic - putea declanșa un veritabil război civil cu consecințe catastrofale...

Rămâne de referință interviul dat Televiziunii Române Libere în primăvara anului 1991, la Moscova, de președintele Mihail Gorbaciov (interviul a fost realizat de Felicia Meleșcanu care, pe baza acestuia, a elaborat documentarul “Sindromul maltez”, difuzat de TVR, în decembrie 1994). Înainte de a-i fi pusă prima întrebare, Gorbaciov a transmis felicitări poporului român și conducerii sale pentru performanța de a fi evitat în anii 1989 și 1990 două mari pericole: războiul civil și destrămarea României.

Astăzi au apărut informații că intenția de a dezmembra România s-ar regăsi și pe fondul înțelegerilor dintre Statele Unite, U.R.S.S., Germania Federală și Franța, din anii 1988-1989, privind o eventuală schimbare a configurației central și est-europene, prin încălcarea suveranității unor state și chiar divizarea lor. Ceea ce s-a și întâmplat peste câțiva ani în cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei... Intenția s-a manifestat și la nivelul activității unor servicii de informații, inclusiv cele ale Ungariei și Iugoslaviei.

 (va urma)

Lasă un comentariu