GAZE NATURALE
Rusia livrează gaze naturale Germaniei, printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În anul 2015, Gazprom și un grup de companii europene, E.ON, Wintershall, Shell, OMV și Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ceea ce presupune construcția a încă două conducte, pe lângă cele două existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, ajungând până la 110 miliarde de metri cubi pe an. Proiectul Nord Stream-2, ale cărui costuri sunt estimate la 9,5 miliarde de euro, va duce la creșterea livrărilor de gaze naturale din Rusia, direct în Germania. În această idee, statele membre UE din Europa de Est, Polonia și statele baltice, sunt de părere că proiectul Nord Stream-2 ar crește dependența UE față de Federația Rusă, în privința exportului de gaze Gazprom, care deja asigură circa o treime din importul de gaze din UE. Federația Rusă va suporta jumătate din finanțarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro.
“Politica este legată de aprovizionarea cu gaze din Federația Rusă, celebra magistrală Nord Stream - 2, prin care Federația Rusă furnizează suplimentar 50 de miliarde de metri cubi de gaze Germaniei, anual. Jumătate din statele Uniunii Europene, printre care și românii, sunt împotriva construirii acestei magistrale de gaze, pentru că accentuează dependența deciziilor europene față de Federația Rusă. Germania și alte 2-3 state spun că e bine să facem această investiție. Deci, nu suntem capabili să ne corelăm punctele de vedere la nivel european, ceea ce ne vulnerabilizează, ne fragilizează în fața a două riscuri. Primul este riscul de securitate și cel de-al doilea, riscul economic. De ce spun economic, pentru că procesul de globalizare merge înainte, cu sau fără UE.
GLOBALIZARE
UE este singura structură care ar putea să devină al IV-lea pol de putere globală, aflându-se, astfel, pe puntea de comandă a deciziilor legate de globalizare, Atâta timp cât în interiorul UE suntem fragmentați, niciunii sau niciunul din noi nu va rezista presiunilor procesului de globalizare și, ușor, vom deveni tot mai nerelevanți la nivel politic, la nivel global, pe de o parte, și tot mai nerelevanți din punct de vedere al competitivității economice, de pe altă parte. Germania singură nu poate face față procesului de globalizare. Germania și Franța la un loc nu pot face față proceselor de globalizare din punct de vedere al competitivității. Numai UE, în ansamblul ei, acționând ca un tot, poate face față acestui proces și poate restabili prestigiul și influența UE. Eu vă spun, ca om care a fost 10 ani în Consiliul European, reprezentând România. În ultimii 10 ani, influența UE a scăzut continuu, urmare a faptului că statele s-au integrat așa cum spune Tratatul constitutiv al UE. Am făcut orice, numai prioritatea zero care rezultă din tratat, n-am făcut-o. Suntem în situația în care populația, cetățenii europeni sunt nemulțumiți de modul cum funcționează UE. De ce? Pentru că UE n-a fost capabilă să răspundă priorităților cetățeanului european. N-am fost capabili să dăm răspuns adecvat, migrației. N-am fost capabili și ne-am făcut de râs, în condițiile în care încasăm taxe de la fiecare cetățean, să ne protejăm, să ne consolidăm frontierele. A trecut granița cine a vrut și cine n-a vrut, din Africa, din Orientul Mijlociu sau din Orientul Îndepărtat și s-au instalat, bine mersi, în state ale UE. Nu suntem capabili să ne stabilim o identitate europeană și din motivele pe care le spuneam înainte. Fiecare stat continuă să facă propria politică, deși prin Tratatul de la Lisabona obligăm la o politică extremă, unitară. Dar la el acasă, fiecare face ce vrea. Imaginați-vă că în mod normal, toți cei 27, încă spun 28 cu Marea Britanie, toți cei 27 de membri ai UE ar trebui să-l informeze pe Antonio Rajani despre faptul că șeful statului, premierul merge în Israel, merge în China, merge în Federația Rusă, care este punctul de vedere, să se consulte pentru a construi o politică la nivel european. Nu se întâmplă acest lucru. Toată lumea își pune papion, își face politica externă, independent, ca și cum nu ne-am așezat pe un tratat care a fost ratificat de toate parlamentele statelor membre, în care toți au spus “Da, vom avea o politică externă comună, nefragmentată de atunci”.
EMIGRAȚIA, MIGRAȚIA, PROBLEME SOCIALE
Emigrația a fost o mare dezamăgire pentru cetățenii europeni, faptul că UE n-a reușit să controleze procesul. Incapacitatea de a controla frontierele. Incapacitatea de a face o politică externă comună. Problema socială, care iarăși este o mare nemulțumire, deși, dacă vă uitați la cifre, o să vedeți că șomajul este în jur de 4 la sută, 5 la sută, la nivel european. Avem, însă, 23 de milioane de șomeri, azi, din care 24 la sută sunt tineri între 18 și 24 de ani. N-am găsit o soluție, deși bani sunt la nivelul UE, să angrenăm generația tânără în câmpul muncii. Este o altă mare problemă, generată de migrația în interiorul UE. De ce se produce? În primul rând, pe considerente economice. Salariile din România sunt mult mai mici decât salariile din Franța, din Marea Britanie, Olanda, Germania, Italia, Spania și așa mai departe. Dar această migrație, dincolo de partea ei justificată, de salarii, lovește cumplit în statele care au intrat în ultimii 10 ani în UE și încearcă să recupereze decalajul. Sunt 16.000 de cadre medicale plecate numai din România, medici și asistente medicale și, chiar dacă aici sunt în fața multor viitori medici, vă spun că acest lucru a generat o criză, dar este o criză mai mare, despre care nu vorbește lumea: 220.000 de ingineri români au părăsit România și ne întrebăm de ce ni se scufundă drumurile, de ce nu mai putem proiecta poduri, de ce nu mai putem face o lucrare tehnică fără să ne vină oameni din afara României, care câștigă licitațiile. Pentru că inginerii noștri, 220.000 la număr, după o evaluare făcută de ONG-uri, lucrează în UE. Sigur, niciodată, nimănui nu-i trece prin cap să stopeze, să împiedice opțiunea vreunui cetățean român să lucreze unde vrea el în Europa. Se poate întoarce, nu se poate întoarce. Se întoarce sau nu se întoarce, Dar este o realitate. Eu m-am speriat de acest fenomen. O realitate, un cost al intrării noastre în UE. Și nu numai al nostru. Este o altă întrebare, dacă vreți, căreia UE n-a reușit să dea un răspuns, fie că vorbim, și am exemplificat, despre România, fie că vorbim despre Polonia, fie că vorbim despre Bulgaria, despre Ungaria. Foarte mulți specialiști din aceste țări au plecat. Unii spun: “politicienii să-i oprească”. Nu se poate asta. Ne-am bătut pentru dreptul românilor de a munci unde vor ei în UE. Trebuie găsite alte formule și poate vom avea timp să vă spun părerea mea”.
