Un profesor își termină cursul și apoi rosti cuvintele obișnuite:
- Aveți nelămuriri?
Un student zise: - Domnule profesor, care este sensul vieții?
Unul dintre cei din sală, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând dacă era o întrebare serioasă. Înțelese că da.
- Am să vă răspund. Scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul și din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă.
Zise apoi: - Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi, am găsit pe stradă o oglindă făcută țăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el și am fost încântat să văd cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzișuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înțeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aș fi putut face în întreaga mea viață. Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreaga. Prin ceea ce am însă, pot aduce lumina - adevăr, înțelegere, cunoaștere, bunătate, blândețe - în ascunzătorile din inimile oamenilor și să schimb ceva în unii. Poate că și alții vor face la fel dacă vor vedea aceasta. După mine, în aceasta constă sensul vieții.
