Și nu în zadar, pentru că poetul are această capacitate de a fi orice dorește prin cuvântul său cu putere magică. Trimiterea la Blaga și la Nichita Stănescu nu e deloc întâmplătoare: “A fi sămânță și a te sprijini/ de propriul tău pământ” (Elegia a unsprezecea. Intrare în muncile de primăvară).
“Vânătoare de umbre” - un alt volum antologat, apărut la Tipomur, în 2004, dezvăluie aceeași sensibilitate lirică, cu deosebirea că acestea sunt ecouri din psalmi la care face trimitere permanent. Temele principale sunt: urcarea muntelui, așteptarea Învierii, odihna lângă izvoarele apelor (Ps. 137); periplul pe ulițele Înaltului, stâncile cu idoli de piatră; haosul atotstăpânitor, vânarea de vânt (temă recurentă), peregrinul rătăcit prin capitala florilor de câmp, așteptarea unui tren care nu mai sosește niciodată, schimbarea la față (valabilă și pentru natură); bobul de grâu care e îngropat în pământ, moare ca să nască viață. Tema așteptării este predilectă. Din acestea, foarte frumoase toate, am ales: “Fericit cel care se teme / de poruncile Domnului”, / El vede, prin întuneric, lumina drepților, / cu numele Lui închide gura păcătosului, / lăsând legea moștenire neamului;// vas al spălării și brâu este cinstea, / sub ochii Lui răsar picăturile ploii, / în cununa roadelor / lumina cântă, / urmând curcubeul; // urechile Lui aud / minciuna uscată în gura dușmanilor, / ochii Lui deprind tăria cerurilor,/ bunătățile cetății / cu inima primindu-le, / pe pământ neumblat / El află că lingușirea vrăjmașilor / e limbă și sabie; // cu piciorul marea trecând, / în casa odihnei ajuns, / El aude grâul înmulțindu-se. (El aude grâul înmulțindu-se).
“Pasărea cântătoare” duce cu gândul la poemul “Soldatul și pasărea” al lui Nichita Stănescu. “Soldatul bătrân / mi-a dăruit demult / o pasăre cântătoare / și o cheiță din aur; / îmi ciugulea bucuroasă din palmă / mărgelele fiecărei dimineți, / împreună traversam seri pergamute, / zburam până dincolo de nori, / sfidam furtunile mării; // copil și pasăre, / nedespărțiți întâmpinam zorii, / treceam peste nopțile albe / cu zilele succedându-se; // din întuneric apărea cântecul ei, / precum fantoma zeiței din valuri, / din neguri țâșnea lumina dintâi / peste vârfurile uimite ale copacilor, / cu tăceri împletite / curcubeul lega frunțile munților; // într-o zi cineva mi-a furat / cheița de aur; / în prima linie în mine soldatul / murea / deodată cu pasărea mea cântătoare.” Și iarăși o poezie de esență tare este:
“Despre palma țăranului”: “Despre palma țăranului / nu se vorbește niciodată / cu gura plină, / nu se strigă lozinci / prin piețele publice, / se murmură doar, / se șoptește, / se plânge în gând; // în palma / grea de atâtea semințe, / sunt semnele acelea / săpate adânc / pe obrazul ogorului; // în cuta / de pe fruntea lui / se citesc toate pâinile / cele adevărate, / odată cu cărțile / date pe față / în veșnic / răsăritul de soare».
«Sub norii de plastic» - (Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2005. Volum apărut cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureș și al Fundației Culturale “Cezara Codruța Marica”. Coperta de Mariana Cristescu.) Premiul Special al Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș - în care se regăsesc aceleași teme: așteptarea, trenul, călătoriile, porumbeii albi, îngerul, steaua de dimineață, gara uitată. Cităm pentru frumusețea ei genuină, poezia: «Dimineață trezindu-se»: «Grăbită, / dimineața-și trimite câinii zorilor / tulburați de nesomn, / cu glas șoptit / vântul descântă / nevroza frunzelor / sub ninsoarea cernută / a colbului; // abia trezită pe văi, / cu palida față / buimacă, / lumina umblă prin sate / numărând albi nuferi / abia ieșiți din smoala nopții; // pentru viitoarea amiază de-arome, / din umbra înaltă / îmi fac haine noi, / când cerul hohotește de îngeri.»
Un alt volum este «Litaniile cerului» (Editura NICO, Târgu-Mureș, 2006. Coperta autorului.) Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș. În chip surprinzător, poetul părăsește stilul de până acum și se întoarce la poezia clasică, în ritm și rimă susținute de imagini superbe. Toate, absolut toate sunt frumoase, dar ne vom opri la “S-aprind prin vii lămpașe de lămâie” și la “Aici, la noi, în Ardeal”. “Ca niște clopote abia întoarse / Se clatină uimiți ciorchinii-n vie, / Stă bruma sus, în deal, cu frigu-n oase, / Chemând prin cețuri toamna belalie. // Se culcă iarba-n caier printre dealuri, / Urechea la pământ își pleacă vântul, / Se tânguie un vaiet printre valuri, / Pădurile-și încep în murmur cântul.// Pasc turme grase pe cerul adormit, / În vechiul corn un tânguit învie, / Moțăie gutuii sub un vânt uimit, / S-aprind prin vii lămpașe de lămâie. // Trist doarme codrul pe umbre alburii, / Se-nclină bolta-n seară cu mirare, / De îngeri plină-i toamna asta în vii, /Sub norii-ntorși de-o veșnică vâltoare.”
1 ianuarie 2019
(va urma)
