Criza mondială, care nu s-a încheiat, ci doar va intra probabil într-o fază de relativă stagnare, tensiunile geopolitice din ce în ce mai aprinse, războaiele locale, presiunea valului migrator, căderea prețului petrolului, scăderea ritmului economiei chineze sunt doar câteva elemente care deja preocupă prea mult prezentul decidenților politici, pentru a se mai preocupa aceștia și de viitorul planetei. Scăderea pe ansamblul economiei mondiale a mediei de valorificare a capitalului (profit sub diferite forme) reduce considerabil apetitul business-ului global pentru cheltuielile cu mediul, iar creșterea galopantă a inegalităților și a decalajelor conduce și la creșterea sărăciei și a categoriilor defavorizate. În aceste condiții, în care 80% din capitalul global este deținut de numai 2% din populație, “solidaritatea umană pentru salvarea mediului”, preconizată de encyclicul papal, cum se va putea realiza?
Există și părerea că în momentul de față, omenirea este prea săracă și prea stresată de crize pentru a-și permite luxul cheltuielilor cu mediul. Este părerea conform căreia prezentul contează, de viitor să se ocupe alții.
Carpe diem și după noi, potopul!
Ar trebui să știm dacă putem spera într-o îmbunătățire reală a stării umanității, dacă “schimbarea lumii” înseamnă și o schimbare în bine a condițiilor noastre de viață, începând cu calitatea mâncării și terminând cu garantarea libertăților democratice.
Schimbările de care vorbim nu sunt o noutate. Umanitatea, din multiple puncte de vedere, a suferit permanent schimbări de mai mică sau mai mare amploare, iar răspunsul ei a fost mereu același: adaptarea.
Puterea omului de a se adapta la schimbare a reprezentat nu numai garantul supraviețuirii sale, dar și o extraordinară forță de progres, de evoluție în direcția unor obiective pe care, la un anumit moment istoric, le-a considerat esențiale condiției și propășirii sale.
Momentul istoric pe care îl trăim are, și el, o imagine clară a obiectivelor pe care le consideră esențiale pentru evoluția societății și a economiei globale.
Aceste obiective, denumite “Obiective ale Dezvoltării Durabile”, există ca o sinteză a analizei asupra prezentului și viitorului omenirii realizată la nivelul celui mai reprezentativ forum internațional, Organizația Națiunilor Unite.
Este, oare, schimbarea de care vorbim orientată spre atingerea și îndeplinirea mai eficientă a acestor obiective de dezvoltare durabilă?
Obiectivele Dezvoltării Durabile (Sustainable Development Goals - DSGs) sunt “urmașele” altor obiective, denumite “Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului” (Millennium Development Goals - OMD), adoptate de către Organizația Națiunilor Unite, în anul 2000, prin votul a 193 de țări și a 23 de organizații internaționale și care ar fi trebuit să fie îndeplinite la nivelul anului 2015.
Conceperea inițiativei ONU de a stabili obiective ale dezvoltării la nivel global poate fi astfel justificată:
Organizația Națiunilor Unite a stabilit un sistem deschis de cooperare pentru întreaga lume. Acest sistem a funcționat, conducând către globalizare.
În această lume nouă, grupuri de indivizi și chiar indivizi interacționează din ce în ce mai des între ei, depășind frontiere și fără să implice instituțiile statelor. Pericolele atrase de această stare de fapt sunt multiple: criminalitatea, terorismul, poluarea, bolile, traficul de droguri și armament, refugiați care circulă cu o viteză nemaiîntâlnită până în prezent.
Oamenii se simt din ce în ce mai amenințați de întâmplări din celălalt colț al lumii, ei sunt din ce în ce mai conștienți de nedreptățile și de violența din state îndepărtate și se așteaptă ca propriul stat și comunitatea internațională să rezolve astfel de probleme. Odată cu apariția și răspândirea noilor tehnologii care creează condițiile comunicării rapide între oameni, ale înțelegerii reciproce și ale acțiunilor comune, putem să profităm de avantajele globalizării și să-i prevenim dezavantajele, învățând cum să ne guvernăm mai bine.
Pentru aceasta, statele trebuie să se susțină reciproc și să acționeze împreună pe baza unor principii și valori comune. Aceste principii trebuie să ofere ocazia parteneriatelor dintre state și actori non-statali, inclusiv companii multinaționale.
(Va urma)
