STIMULAREA CEREBRALĂ CU IMPULSURI ELECTRICE ÎMBUNĂTĂȚEȘTE MEMORIA VÂRSTNICILOR

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Laboratorul Neuroștiințific Vizual-Cognitiv al Universității din Boston, citați de descopera.ro, susțin că stimularea electrică a creierului uman poate genera o îmbunătățire semnificativă a memoriei de termen scurt la vârstnici, astfel că oameni de peste 60 de ani ajung să aibă funcții de memorare echivalente cu cele ale tinerilor.

„Concluziile studiului nostru arată că declinul asociat vârstei nu este iremediabil. Putem readuce memoria funcțională la parametri superiori, ca în tinerețe. Acest lucru este important, deoarece populația lumii îmbătrânește rapid și oamenii vârstnici depun eforturi în multe tipuri de activități care sunt dependente de memorie.

Studiul a comparat memoria de termen scurt a 42 de voluntari cu vârste cuprinse între 60 și 75 de ani, cu cea a unor persoane cu vârste de peste 20 de ani. Așa cum era de așteptat, participanții cu vârste avansate aveau performanțe mai lente și mai puțin precise la teste computerizate de memorare în care li se cerea să observe diferențe între imagini prezentate la intervale de trei secunde.

În cadrul cercetării, am măsurat undele cerebrale (oscilații dintre regiunile cerebrale prefrontale și temporale) prin electroencefalografie, iar ulterior am stimulat creierele cu impulsuri electrice prin intermediul unor electrozi aplicați pe scalp. După ce au primit impulsuri electrice, 25 de minute, la persoanele mai în vârstă s-au îmbunătățit semnificativ viteza și precizia memoriei, cu rezultate asemănătoare cu cele ale tinerilor. Îmbunătățirea s-a menținut aproape o oră după oprirea impulsurilor electrice. Astfel, am observat îmbunătățiri care au durat 50 de minute, dar credem că efectele se pot menține și câteva ore.

Chiar dacă și alte studii au demonstrat îmbunătățiri ale memoriei prin stimulare electrică și magnetică, niciunul nu a avut rezultate atât de puternice și de sigure la nivel statistic. Totuși, este vorba de un studiu pentru verificarea unui concept, efectuat asupra unor voluntari normali din punct de vedere neurologic, în cadrul unui experiment de laborator, astfel că ar fi prematur să extrapolăm concluziile, aplicându-le unor persoane care au probleme clinice semnificative de memorie. Vor trebui făcute cercetări considerabile înainte de a concluziona că această metodă are aplicabilitate clinică.

Însă, cu toate acestea, sincronizarea activităților electrice în diverse zone cerebrale poate fi utilizată pentru tratarea unei game largi de probleme neurologice. Cu cât este mai mare deficitul de memorie, cu atât este posibilă mai mult îmbunătățirea situației prin stimularea cerebrală. Dar este posibilă și îmbunătățirea capacităților persoanelor normale, inclusiv a tinerilor.

Un domeniu în care ar putea fi aplicate aceste metode este tratarea persoanelor cu Alzheimer. Cercetările încep să se axeze pe stimularea electrică a unor zone cerebrale, în încercarea de îmbunătățire a memoriei și gândirii. Ceea ce este interesant la acest test este faptul că abordarea este non-invazivă, spre deosebire de studii anterioare, în care se analiza stimularea directă a creierului prin implanturi invazive", explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu