“NU ÎȘI MAI ÎNCUIE UȘA LOCUINȚEI”!

Distribuie pe:

Cine ar avea curajul nebun să intre în locuința lui Kanathip Nathip, din Phitsanulok, Thailanda, ar avea parte de o surpriză de proporții. Nathip crește de 20 de ani un crocodil pe care l-a adus acasă pe post de animal de companie pentru cei doi copii ai săi. Reptila s-a integrat perfect în familie.

De ani buni, Nathip nu își mai încuia ușa locuinței. Niciun hoț nu are curajul să intre pentru că dincolo de ușă îl așteaptă niște fălci fioroase. Nathip crește de 20 de ani un crocodil care a ajuns la peste doi metri lungime și 200 de kilograme. Cât e ziua de lungă, crocodilul stă ascuns sub pat, sub masă sau sub servantă și lenevește. Nu reacționează decât atunci când Kanathip Nathip, de 53 de ani, îl strigă sau îl mângâie.

Crocodilul a fost cumpărat de la o fermă care crește reptile, din Nakorn Sawan, împreună cu un altul. Cei doi pui au fost numiți Thong și Ngern. Odată cu trecerea timpului, a devenit clar că Ngern nu era menit să fie animal de companie, așa că Nathip a fost nevoit să construiască un țarc special pentru siguranța lui și a celorlalți. Pe de altă parte, Thong s-a integrat perfect în familie și a înțeles că rostul lui este acela de a proteja locuința și pe cei care o populează. Drept recompensă, primește săptămânal între trei și cinci găini, dar are perioade când mănâncă doar o dată pe lună. Are un heleșteu în spatele curții unde se mânjește în noroi și se răcorește, în rest “este cel mai cuminte membru al familiei lui Nathip”.

Musafirii care intră în casa thailandezului sunt șocați pentru că inițial se sperie îngrozitor, iar apoi descoperă că monstrul nu le face nimic, atât timp cât stau în apropierea gazdei. Însă dacă Nathip dă comanda “atacă”, reptila prinde viață, își deschide gura imensă și avansează amenințător către individul pe care nu îl cunoaște.

 

Lasă un comentariu