Iluminismul secular nu ar trebui să-l conducă pe om și să îndemne lumea la ateism. Nu împotriva lui Dumnezeu trebuie mintea umană să lupte, ci împotriva omului absurd, a naturii oarbe, supusă loteriei, ignoranței și fanatismelor biogote. Dumnezeu nu e vinovat pentru faptul că există. Noi suntem vinovați pentru faptul că nu mai știm pentru ce existăm! Deși trăim, unii dintre noi am rămas la stadiul de accident existențial.
Din referatul biblic al creației înțeleg că Dumnezeu l-a creat pe om încă de la început cu o dublă calitate și misiune: acea de teolog (vorbitor cu Dumnezeu, rugător) și acea de teleolog (om de știință, capabil să stăpânească peste creația Lui, să o înțeleagă, să-i dea nume-sens și să o modeleze). Dar și în ciuda progresului tehnico-științific, omul ateu de azi a eșuat în lucrarea sa! A devenit antiteolog și antiteleolog, adică tiran. Rațiunea umană și-a pierdut calitatea contemplativă! Intelectul singur nu ajunge pentru cunoaștere. De aceea Hristos se adresează în primul rând inimii. El nu e sofist, nu e filosof! O minte cu adevărat (i)luminată se regăsește într-o inimă curată. Iar o inimă curată nu va ucide, tortura, prigoni niciodată pe nimeni, așa cum au făcut-o și o fac încă multe minți așa-zis luminate, adânc secularizate.
Iluminismul științific, din punctul meu de vedere, e doar o firavă scânteie, destul de târziu aprinsă în umanitate, un rest al iluminismului paradisiac, ontologic, suprafiresc, o fărâmițată dorință umană, mai mult sau mai puțin conștientă, de a se reîntoarce la origini, dorință alterată însă, privată de sens de (și în) post - sau transumanism în așa măsură încât el devine a doua noastră natură. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează însă cu privire la coruptibilitatea naturii umane, afirmând faptul că ea poate promova minciuna drept adevăr (Rom. 1,18-32), alterând, pervertind sensul, rostul, rațiunile teleologice ale întregii creații: “zicând că sunt înțelepți au ajuns nebuni”, adică zurriburi, aș parafraza eu.
Rațiunea umană este cauza principală a îndeplinirii idealurilor iluministe: știința, progresul și umanismul (Steven Pinker). Ea a avut o misiune foarte grea, anume aceea de a lupta aprig împotriva unei naturi umane brute, necioplite, grosolane, pentru a o elibera de forțe oculte și a o putea modela și civiliza. Acuma să nu înțelegem greșit! Rațiunea umană nu este o descoperire a revoluției iluministe, omul e o ființă rațională prin definiție. Ceea ce iluminismul a reușit să facă, e că a dezbrăcat-o de haina spirituală care îi permitea să stea la masa Fiului de Împărat. De aici se trage nudismul minții profane! Îmbrăcată în haina științei seculare, rațiunea atee e goală de cunoaștere transseculară. Să nu uităm că filosofia greacă e una a rațiunii, dar nu a rațiunii atee. Există mereu un principiu etern, nemișcat, care le mișcă pe toate. Iar sfinții creștini nu sunt nici pe departe mai neluminați decât corifeii veacului iluminist. Diferența e că primii au înțeles natura și întregul univers în toată splendoarea, taina și sensul lor, ceilalți, cu tot respectul, încă se chinuie s-o facă.
Dacă citim Psalmii lui David, Înțelepciunile lui Solomon, Eclesiasticul, Epistolele pauline, ca să amintesc doar câteva scrieri biblice, dacă intrăm și virtual în Templul lui Solomon și ne amintim de copilul minunat din Betlehem, care dădea lecții, în același Templu, bătrânilor cărturari evrei, nu văd nicio diferență calitativă de gândire sau știință între aceștia și Descartes, Newton sau Immanuel Kant. De pildă, Kant zice: “Două lucruri umplu sufletul cu mereu noua și crescânda admirație și venerație: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”, iar, la numai 12 ani, Iisus le reamintește părinților lui: “De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” (Luca, 2,49). Așadar, în vreme ce filosoful Immanuel se miră și e consternat, copilul Emanuel e convins!
Iluminismul ne-a dezlegat de vechi și ne-a legat de nou, ne leagă și dezleagă iar și iar, ca să folosesc ideea istoricului francez Thierriy Wolton. Omul sare dintr-o legătură într-alta, așa încât însăși ideea eliberării umane devine tot mai mult un mit. Însă, deși poate părea paradoxal, marea descoperire științifică rațională este tocmai faptul că legile universului nu sunt raționale, adică sunt lipsite de sens, de un scop. Nimic în univers nu se întâmplă dintr-un anumit motiv, anumită rațiune. Legile nu-l ghidează înspre undeva, deși îl aduc de undeva. Hazardul, ne place sau nu, e singura “lege” care, conform acestei irațiuni, guvernează viața noastră. Iar noi o acceptăm pentru că ne place această adrenalină de tip zurriburi.
Cu alte cuvinte, chiar dacă omul are idealuri, motive și scopuri, natura e lipsită de ele. A crede altfel e o iluzie, afirmă neo-ateii! Dimpotrivă, natura ne “vrea” (inconștient) răul, chiar moartea: bolile, accidentele, moartea, deși nu pot avea o rațiune, motiv, pentru care se întâmplă, sunt toate expresii ale entropiei, susține Steven Pinker. Prin urmare, dacă știința cu toată inteligența ei nu ne poate salva de moarte și dezintegrare, atunci înțelept ar fi Domnului să ne rugăm, adică să redevenim teologi teleologi!
