EXPORTURILE ROMÂNIEI CĂTRE STATELE UE AU CRESCUT CU 4,9% ÎN PRIMELE PATRU LUNI; IMPORTURILE AU URCAT CU 7,5%

Distribuie pe:

Valoarea exporturilor realizate de România către celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene a crescut cu 4,9% în perioada ianuarie - aprilie 2019, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile din statele UE s-au majorat cu 7,5%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Exporturile către statele UE au o pondere de 77,6% în total exporturi.

Țările situate pe primele trei locuri în derularea exporturilor au fost Germania (23,3% din total exporturi), Italia (11,1%) și Franța (7,4%).

În primele patru luni ale acestui an, valoarea totală a exporturilor FOB ale României a fost de 23,066 miliarde de euro, în creștere cu 3,8% față de perioada similară a anului precedent.

Exporturile de mașini și aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile au reprezentat 29,6% din total exporturi în perioada ianuarie - aprilie 2019.

Cât privește importurile, acestea s-au cifrat la 28,108 miliarde de euro, în urcare cu 8,3% față de perioada ianuarie - aprilie 2018. Importurile provenite din celelalte 27 state ale UE au o pondere de 75,2% în total importuri, iar valoarea acestora a urcat cu 7,5% în perioada menționată.

Țările situate pe primele trei locuri în derularea importurilor sunt Germania (19,9% din total importuri), Italia (9,2%) și Ungaria (7,2%).

Importurile de mașini și aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile dețin 26,8% din volumul total al importurilor.

Deficitul comercial FOB-CIF în perioada ianuarie - aprilie 2019 a fost de 5,041 miliarde de euro, în creștere cu 1,302 miliarde de euro față de perioada similară a anului trecut.

 

Lasă un comentariu