PROBA SCRISĂ A EXAMENULUI NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

Distribuie pe:

Ieri, 24 iulie, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2019.

La nivel național s-au organizat 42 centre de examen (câte unul în fiecare județ și în municipiul București). În acest an, proba va fi susținută la 96 de discipline de examen.

Dintre cei 8.064 de candidați înscriși la începutul anului școlar, au fost admiși 7.482 de candidați, care au îndeplinit, cumulativ, condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; calificativul pentru anul școlar în curs “Bine” sau “Foarte bine”; media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menționate anterior.

În județul Mureș, din cei 230 de candidați înscriși inițial, nouă au fost absenți, aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Domnia sa adăuga și că examenul a fost susținut în județul nostru la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” din Târgu-Mureș.

Desfășurarea examenului

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații au avut acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8 și cel mai târziu la ora 8.45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor a fost de 4 (patru) ore.

Subiectele, precum și baremele de evaluare, sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și au fost afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16.00) și la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în șase centre, organizate la nivel național. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 iulie, în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 31 iulie, după afișarea rezultatelor, și 1 august, până la ora 14. Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în 5 august 2019.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice, informează Ministerul Educației Naționale.

 

Lasă un comentariu