DE VEGHE LA SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR DE PRODUSE VEGETALE!

Distribuie pe:

La Unitatea Fitosanitară din Târgu-Mureș funcționează al doilea laborator din România, pentru depistarea reziduurilor de pesticide din produsele vegetale. Mai există un asemenea laborator în subordinea MADR, la București. Laboratorul din Târgu-Mureș este deservit de doi specialiști în chimie, de înaltă calificare, iar în 2008, la înființare, a fost dotat cu aparatură de ultimă generație. În acest an se organizează o licitație pentru achiziția unui aparat nou, ultra performant, cel mai nou tip de aparat pe plan mondial.

Dr. ing. Marian Pogăcean - directorul Unității Fitosanitară Târgu-Mureș, ne-a declarat că prin acest laborator se veghează la sănătatea consumatorilor din Transilvania și Moldova, privind reziduurile de pesticide din produsele vegetale oferite consumatorilor prin rețeaua comercială și piața liberă.

Analizele efectuate aici urmăresc siguranța alimentelor de origine vegetală, în conformitate cu legislația europeană și internă, în baza unui Program Național de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide la Produsele Vegetale, finanțat din bugetul MADR. La solicitarea agenților economici care produc sau comercializează produse vegetale se fac analize contra cost, la tariful de 300-500 de lei/analiză.

Potrivit legislației europene, există o limită maximă de reziduuri admise în plante. Aceste limite, Uniunea Europeană le scade de la an la an, pentru protecția alimentară a consumatorilor. De reținut și următorul aspect cu caracter preventiv. Specialiștii de la Unitatea Fitosanitară Mureș fac controale în teren pentru urmărirea aplicării de către fermieri a dozelor de pesticide omologate și respectarea timpului de pauză, de la efectuarea tratamentului și recoltare. Cea mai frecventă greșeală constatată de specialiștii este întâlnită în nerespectarea acestui timp de pauză, recomandat pentru fiecare pesticid și produs vegetal. Informații despre durata timpului de pauză obligatoriu, sunt la îndemâna micului sau marelui producător agricol, prin Buletinele de avertizare elaborate de Unitatea Fitosanitară și publicate în cotidianul “Cuvântul liber”.

Anul trecut în laboratorul din Târgu-Mureș s-au efectuat peste 200 de analize pentru tomate, prin Programul Național pentru Tomate. Din fericire, nu s-a găsit substanțe peste limita admisă. În schimb, Unitatea Fitosanitară a blocat vânzarea a 400 tone de mere pentru o perioadă de două luni, timp în care concentrația de substanțe a scăzut sub limita maximă. În timp de secetă, timpul de pauză se prelungește, iar produsele vegetale depistate cu concentrație cu pesticide peste limita maximă admisă de legislație sunt retrase de pe piață.

Tot la Unitatea Fitosanitară Târgu-Mureș mai funcționează un laborator special, deservit de 3 chimiști, pentru controlul calității pesticidelor. Aici sunt analizate probe din pesticidele de pe piața agricolă din România, privind calitatea acestora.

Cu un personal tot mai redus, Unitatea fitosanitară din Târgu-Mureș veghează la sănătatea populației, totodată oferind și consultanță gratuită micilor producători agricoli privind tratamentele cu pesticide și respectarea perioadei de pauză înainte de a fi oferite consumului alimentar. Într-o agricultură super intensivă, cu producții care să aducă beneficii fermierilor, tratamentele chimice sunt obligatorii. O alternativă la chimizarea agriculturii o reprezintă producția ecologică, un hobby, cel puțin deocamdată...

 

Lasă un comentariu