LA LUDUȘ, CONCURS DE PESCUIT STAŢIONAR PENTRU COPII

Distribuie pe:

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş, în parteneriat cu Primăria oraşului Luduş, organizează mâine, sâmbătă, 3 august 2019, între orele 9.00 şi 12.30, un concurs de pescuit sportiv staţionar, pe braţul mort al râului Mureş, situat în intravilanul oraşului Luduş.

La concurs pot participa doar copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, însoţiţi obligatoriu de un părinte sau un tutore. Înainte de începerea concursului, fiecare însoţitor semnează un document oficial prin care îşi asumă întreaga responsabilitate de supraveghere a copilului pe durata concursului.

AJUPS Mureş oferă gratuit celor 30 de copii selectaţi atât undiţe, cât şi momeala pentru pescuit.

După evaluarea rezultatelor şi întocmirea clasamentului, la ora 13.00, are loc premierea celor mai norocoşi tineri pescari luduşeni, seria august 2019, după care toţi peştii prinşi sunt redaţi mediului acvatic în care au crescut.

Competiţia este o modalitate de socializare, în timpul căreia copiii sunt ajutaţi să înveţe că în orice activitate umană sunt şi reguli obligatorii, nu numai beneficii personale.

Lasă un comentariu