“VIAȚA ESTE ÎNCEPUTUL VEȘNICIEI”

Distribuie pe:

Într-o frumoasă zi de vară, pe la ora prânzului, se făcu mare liniște în pădure. Păsările își băgaseră capul sub aripi și toți se odihneau. Atunci, pițigoiul își scoase capul și întreabă: “Ce este viața?” Toți au fost surprinși de această întrebare grea. O rază tocmai își desfăcea floarea, lăsând petalele una peste alta. Ea spusese: “Viața este o deschidere”. Nu mai puțin bine dispus era fluturele: El zbura de la o floare la alta, se așează ici-colo și spuse: “Viața este numai bucurie și strălucire solară”. Jos, pe pământ, o furnică trăgea după sine un pai de grâu de zece ori mai mare decât ea și spuse: “Viața nu e mai mult decât trudă și muncă”. Era cât pe ce să se iște o ceartă mare, dacă nu ar fi venit o ploaie fină care spuse: “Viața este formată din lacrimi, da, doar lacrimi”. Dar deasupra lor pluti în cercuri, și plin de maiestate, un vultur care spuse: “Viața este o năzuință spre cele de sus”. Apoi veni noaptea. După un timp, un om mergea acasă pe străzile goale. Venea de la o petrecere și-și spuse: “Viața este o continuă căutare a fericirii și o înlănțuire de decepții”. După lunga noapte veniră și zorii dimineții și spuseră: “Așa cum noi suntem începutul zilei care vine, la fel viața este începutul veșniciei”.

Lasă un comentariu