(Radiografia parțială a societății românești postdecembriste) (III)
Ipoteză pe care nu trebuie să o neglijăm, întrucât acesta dispune de asemenea abilități psihosociale - de inducere în eroare și simulare și, ca atare, consider că și după rezultatul obținut, care confirmă ipoteza crimei, nu trebuie să abandonăm această ipoteză, chiar dacă din anumite rațiuni și interese, ușor de intuit, se pare că se dorește să i se contureze profilul unui criminal în serie, ceea ce este fals, această strategie având alte rațiuni decât cele de ordin pretins științific, și care cu timpul vor fi devoalate, acum doar intuindu-le. De aceea, suspiciunea apartenenței sale unei asemenea rețele ce aparține crimei organizate, trebuie îndepărtată și, ca atare, trebuie avută în vedere și această ipoteză, încă nevalidată pe deplin, dar care cu certitudine va fi demonstrată într-un viitor cât mai apropiat, simptomatica psihocomportamentală a lui și a presupușilor membrii ai acestei rețele fiind mai mult decât concludentă. Aceasta presupune ca în ancheta acestui caz să se apeleze și la alte științe de interferență din domeniu, fiind nevoie de profesioniști din mai multe domenii interdisciplinare, nu doar de polițiști și juriști - procurori (nu cu cele mai bune intenții), după cum s-a început și s-a sfârșit ancheta în prima fază de desfășurare, deosebit de utili fiind antropologii, psihologii, psihiatrii, psihanaliștii și, nu în ultimul rând, pshihosociologii, competenți în diagnoza acestor structuri sociale infracționale de tip mafiot. Doar prin coroborarea rezultatelor acestor științe se va putea stabili un diagnostic valid față de cele întâmplate în acest caz, și nu după ochi, prin simpla observație psihocomportamentală, care este necesară, dar nu și suficientă, ori de câtă experiență ar dispune evaluatorii. Astfel, abilitățile sale de a se putea dedubla psihocomportamental, face să conducă ancheta pe piste false, după cum s-a și întâmplat, utilizând strategia jocului șoarecelui cu pisica, numai că în acest caz, spre surprinderea tuturor, favorizat și de incompetența anchetatorilor, cel care a devenit pisica, este criminalul și nu invers, după cum cred anchetatorii. La această imagine de sine inversată și contradictorie în plan autoperceptiv, contribuie această maladie psihiatrică a schizofreniei, evidențiate de psihiatrii, care îl transpune într-un univers modificat, argumentul concret fiind dezordinea din curtea și casa acestuia, asemenea universului absurdului din romanele lui Kafka, dar și lipsa unei gândiri analitice, pe acest fond disociativ și distructiv al gândirii sale, compensată de o gândire - pragmatică - inteligență nativă și abilități psihocomportamentale prin care îi poate sfida pe anchetatori, ca să nu mai vorbim de polițiști, mai mult decât rudimentari în pregătirea lor profesională, scenele prezentate cu aceștia fiind concludente.
Ca sociolog, cu vastă experiență în domeniu, dar și cu o oarecare experiență de psiholog din domeniul militar, mai puțin de diagnostician, nu mă voi referi la aceste aspecte de natură antropologică, psihologică, psihiatrică, psihanalitică, criminalistică și juridică, de care nu se poate face abstracție, ci voi aduce în discuție elemente ce țin mai mult de domeniul psihosociologiei, sociologiei juridice și a logicii, întrucât ceea ce ne poate conduce la adevăr, nu este nici emoția individuală și nici chiar cea colectivă, care a atins pragul psihozei, și pe alocuri, a isteriei colective, ci luciditatea, raționamentul logico-juridic și profesionalismul celor implicați în stabilirea adevărului. Multe dintre aceste cauze au fost evidențiate cu altă ocazie de subsemnatul, în alte articole publicate în această prestigioasă publicație (a se vedea în acest sens articolele prin care am analizat: meningita morală din politică și societatea românească prezentă; dialectica răului din societatea românească prezentă; comunicarea și manipularea politică; retorica schimbării în politica românească, încheind cu acel articol ce viza Sindromul de la Baia de Aramă, cu un conținut relativ asemănător cu cel prezent), așa că mă voi referi doar tangențial și contextual la aceste aspecte conținute în unele din ele.
Evident, ce m-a cutremurat și pe mine cel mai mult, asemenea întregii opinii publice, în afara acestor cauze și condiționări obiective, este atitudinea iresponsabilă, indolența și incompetența organelor statutului, abilitate să rezolve asemenea situații, care după cum este deja demonstrat de realitate, cunosc un deznodământ tragic, avertizând asupra unei stări patologice a întregului organism social. Așa cum ne putem da seama, aceste cazuri reprezintă doar vârful aisbergului, mult mai multe aspecte fiind necunoscute sau puse sub tăcere din rațiuni necunoscute încă pe deplin, conjugate cu cauzele directe și indirecte care au condus la aceste crime săvârșite de acest individ. Crime care nu sunt deloc întâmplătoare, oricât ne-am strădui să credem, și nici singulare, la săvârșirea lor contribuind un amalgam de cauze, complici și complicități încă neelucidate, la care nici nu ne putem gândi, prin absurditatea acestora și imoralitatea celor implicați, care în conținutul lor reflectă pe deplin relația de cauzalitate în raport cu aceste efecte previzibile pentru orice om rațional, având ca loc comun haosul și anarhia cu care se confruntă întregul sistem societal românesc postdecembrist. Într-un cuvânt, putem vorbi și în acest caz de un sindrom patologic, pe care l-am putea denumi Sindromul Caracal, aceasta presupunând că simptomatologia sa cauzală și a efectelor induse sunt repetabile și generalizabile, reflectând etiologia - registrul cauzal care a condus la acest fenomen și sindrom. Mai precis, prin acest sindrom este reflectată România la scară mai mică, fiind oglinda acesteia, astfel că aceste cauze care au condus la aceste regretabile evidente, pot fi extrapolate la nivelul întregii țări, ceea ce impune luarea unor măsuri radicale la nivelul tuturor factorilor responsabili, și nu doar paleative de moment!!
(Va urma)
