SURPRIZE DE PROPORȚII ÎN LOTUL CFR-ULUI PENTRU GRUPELE EUROPA LEAGUE. MAI MULȚI JUCĂTORI IMPORTANȚI, OUT

Distribuie pe:

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a decis să lase în afara lotului pentru grupele Europa League mai mulți fotbaliști importanți. Cosmin Vâtcă, Adrian Rus, Andrei Mureșan, Yacouba Sylla, Cătălin Itu, Sebstian Mailat, Valentin Costache, Michael Pereira, George Tucudean și Paulo Vinicius nu au prins lotul trimis de CFR Cluj la UEFA. Dintre ei, Țucudean și Vinicius au probleme medicale. Doi jucători ajunși recent în Gruia vor suplini absențele. Țucudean a fost înlocuit de Lacina Traore, iar Vinicius, de Kevin Boli. Lista jucătorilor de la CFR Cluj care vor evolua în grupele Europa League: portari - Jesus Fernandez, Giedrius Arlauskis, Otto Hindrich (lista B); fundași - Alex Pașcanu, Andrei Burcă, Răzvan Horj, Mateo Susic, Kevin Boli, Mihai Butean, Mario Camora, Ionuț Peteleu, Mike Cestor, Rareș Ispas (lista B); mijlocași - Luis Aurelio, Adrian Păun, Damjan Djokovic, Ciprian Deac, Juan Culio, Cătălin Golofca, Ovidiu Hoban, Mihai Bordeianu, Claudiu Petrila (lista B); atacanți - Billel Omrani, Lacina Traore, Mario Rondon. Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipele Lazio Roma, Celtic Glasgow și Rennes în grupele Ligii Europa. Campioana en-titre a Ligii 1 începe meciurile din Grupa E a Ligii Europa cu o partidă pe teren propriu, cu Lazio Roma, la 19 septembrie, și o va încheia, tot acasă, cu Celtic Glasgow, la 12 decembrie.

Lasă un comentariu