CEVA DESPRE CEEA CE AR FI TREBUIT SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎN TOAMNA ASTA LA BILBOR

Distribuie pe:

La Bilbor, cei dintâi mesageri ai toamnei au început demult să bată la ușă. Încă din august, nopțile au început să fie tot mai răcoroase, iar în diminețile senine, bobițele de mărgăritar, de până atunci, s-au transformat în pulberea argintie a celor dintâi brume. De fapt, aici, la Bilbor, „satul frumos ca-n povești, aninat pe crestele Carpaților", la o mie de metri altitudine, brumele timpurii, de multe ori prea grăbite, totuși, nu miră pe nimeni. Oamenii locului știu că cele patru anotimpuri calendaristice ale anului, aici se contopesc, reducându-se, practic, la două: o iarnă lungă și friguroasă, ce pune stăpânire peste natura aspră a muntelui, bântuită uneori de vifore cumplite, încât parcă toate blestemele cerului se năruie peste pământ, urmată de o vară scurtă și capricioasă, cu furtuni violente, care se abat fără milă peste natură și peste oameni.

Nu a fost niciodată ușoară viața la Bilbor. În vremurile trecute, satul era aproape rupt de lume, datorită lipsei totale a mijloacelor de transport, reduse la căruțe, vara, ori la sanie, iarna. Iar cea mai apropiată localitate, de unde se mai putea procura câte ceva, era Toplița, la 26 de kilometri! Acum este o altă realitate impusă de noile coordonate ale vieții contemporane, care nu poate fi comparată cu cea existentă în urmă cu o jumătate de veac. Este destul să amintesc că au apărut, răspândite în toată comuna, magazine cu produse alimentare și cu alte produse necesare vieții și activității sătenilor; că aproape în fiecare din cele peste opt sute de gospodării există câte o mașină, dacă nu chiar două; că legătura cu lumea înconjurătoare se face pe DJ 174/A, modernizat.

Cu toate acestea, viața nu este nici acum ușoară la Bilbor. Existența bilborenilor a fost și a rămas grea, fiind strâns legată de munții care înconjoară satul. Pădurăritul a fost dintotdeauna una dintre ocupațiile de bază ale oamenilor de la munte. Pădurile munților au constituit sursa principală de câștigare a banilor. Acum, pădurile s-au subțiat de tot. Munții au rămas văduviți de falnicele păduri de molizi, pini și brazi. Înălțimile Harlagiei, Vămanului, Alunișului Mare și Alunișelului, Măgurei, Siglei, Obcinei Călimanilor și altele, care înconjură Bilborul, ca niște ziduri ale unei fabuloase cetăți, au rămas golașe. Șacalii pădurilor nu s-au dat plecați din ele, până nu le-au pus la pământ. Acum, noi, toți, tragem ponoasele: zile în care razele soarelui, fierbinți precum flăcările iadului, de nesuportat, urmate de altele în care ploile nu mai sunt ploi, ci adevărate potopuri ce se revarsă, măturând totul în calea lor. Odată cu dispariția pădurilor, a dispărut una dintre sursele importante de existență ale bilborenilor: pădurăritul. A mai rămas cea de-a doua: creșterea animalelor. Unii se miră că la Bilbor mai există încă un număr atât de mare de animale, mai ales cornute mari, aproape 3.000! Ceea ce înseamnă o medie de trei vite la o gospodărie! Nu trebuie să ne mirăm deloc. Oamenii încearcă să spraviețuiască prin unica sursă ce le-a mai rămas: carnea și laptele. Să nu credeți însă că le este ușor. Nu le este deloc. Mai ales că și aici, în zootehnie, a apărut șleahta mafioților, ca și în păduri. Marile unități de prelucrare a laptelui, precum cea de la Remetea, au fost falimentate! Unde să-și valorifice laptele obținut de la vacile lor, bilborenii? Noroc că vin mașini de colectare a laptelui, tocmai de peste munți, din Neamț ori din Bistrița-Năsăud! Și bine că mai vin, fiindcă, cândva, s-a lansat zvonul că laptele din Bilbor nu ar fi ecologic! De fapt, la un moment dat, tot laptele românesc nu mai era ecologic! Tot „opera" mafiei importatorilor, pentru care nimic din ce se produce în România nu este „ecologic"!

Însă, treaba asta cu creșterea animalelor este o treabă grea. Numai cei ce o cunosc și, mai ales, cei ce o practică, știu acest lucru. Zootehnia este un fel de ,,furnal cu foc continuu" al agriculturii! Nu cunoaște nici zile libere, cu atât mai puțin concediu de odihnă. Fie vară, fie iarnă. De altfel, țăranii - acei mulți de altădată, cărora le datorăm, în bună măsură, ființa noastră națională, dar și cei de astăzi, puțini, atâți câți au mai rămas! - au fost și sunt cei care nu au beneficiat niciodată de concediu de odihnă. Nu au avut cui să adreseze cererea! Și nu s-au supărat, nici nu au făcut greve!

Bilborul dispune însă de condiții naturale minunate pentru dezvoltarea unui agro-turism montan, care ar contribui atât la dezvoltarea localității, cât și la ridicarea nivelului de viață al locuitorilor. Este, însă, nevoie de căi de comunicație moderne. Deocamdată, Bilborul e o „fundătură". Singura cale de acces este DN 15, iar apoi DJ 174/A. Acesta se termină însă în localitate. Continuarea acestuia cu DJ 174/C, peste Munții Bistriței, prin pasul Iuteș-Vămanu, spre a se face legătura cu județul Suceava, a fost discutată, cu ani în urmă, de președinții celor două județe vecine, Gheorghe Flutur și Borboly Csaba, care s-au întâlnit la hotarul dintre județele Harghita și Suceava. Au discutat degeaba, fiindcă nu s-a întâmplat nimic, cu toate că au trecut de atunci câțiva ani.

Se părea că această idee, de a uni cele două județe și, totodată, de a face o legătură rutieră modernă peste Munții Bistriței, între nord-estul Ardealului și Bucovina, a murit înainte de a se naște! Cu toate că nimeni nu poate pricepe de ce s-a renunțat atât de ușor la ea, știindu-se că prin realizarea acesteia distanța dintre muncipiul Toplița și orașul Vatra Dornei s-ar reduce cu peste 100 de km, față de actuala legătură pe DN 15, apoi pe Valea Bistriței (180 de km!).

Însă, spre sfârșitul anului trecut, spre surprinderea tuturor, în ziarul Informația Harghitei nr. 6433, din 11 decembrie 2018, pe prima pagină apărea un titlu, cu litere mari: „Fonduri Regio pentru asfaltarea drumului de la Bilbor până la intrarea în județul Suceava". Titlul „bombă" continua cu textul: ,,Săptămâna trecută, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională(ADR) Centru a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 174/A - Bilbor (km 20-23+423) - DJ 174/C (limita cu județul Suceava, km 5 - 1+197)(...). Peste 6 kilometri de drum județean din localitatea Bilbor, județul Harghita, până la limita cu județul Suceava, vor fi modernizați cu un buget de 7,86 milioane lei, lucrările fiind estimate a se finaliza până în 30 octombrie 2019". Se precizează în continuare că ,,fondurile necesare lucrărilor vor fi asigurate prin programul derulat la nivel regional de ADR Centru (POR 2014-2020, Axa Prioritară 6.1), valoarea totală fiind de 7.867.145,26 lei. Din această sumă, 7.709.802,35 lei (98 la sută) va fi finanțarea nerambursabilă alocată de MDRAP, restul fiind co-fianțarea adusă de beneficiarii proiectului: Consiliul Județean Harghita și Primăriile Toplița și Bilbor".

Ați reținut, stimați cititori, că „lucrările fiind estimate a se finaliza până la 30 octombrie 2019". Suntem la începutul lunii octombrie 2019. Deci, la sfârșitul acestei luni ar trebui să se circule pe noul drum modernizat ce ar lega Ardealul de Bucovina. Credeți cumva că s-a mișcat ceva? Vă înșelați! Totul este așa cum a fost în decembrie 2018, atunci când a apărut știrea. Însă nu trebuie să ne mirăm, fiindcă lucrurile se puteau prevedea, încă de atunci. Pentru că, după numai o lună și ceva, în același ziar, Informația Harghitei, nr. 6449, din 29 ianuarie 2019, apărea, tot pe prima pagină, dar cu litere mai mărunte, o știre „preventivă", care ne anunța că „Lucrările de reabilitare a drumului județean care face legătura cu județul Suceava ar putea fi amânate din cauza constructorului" (...). „Însă, deja, apar semne de întrebare legate de începerea lucrărilor (Ce să mai vorbim de finalizarea lor!,n.n.), pentru că firma care a câștigat licitația dorește un alt preț". Întrebat, președintele Consiliului Județean Harghita, a confirmat că așa este, fiindcă firma care a câștigat licitația ,,caută chichițe ca să nu poată fi obligată să înceapă lucrarea"!(...) Dacă în primăvară nu vor demara lucrările, atunci contractul va fi reziliat și se va ajunge la proces", a concluzionat Borboly Csaba. Și am rămas până azi cu concluzia! Poate, totuși, în primăvara viitoare, domnul președinte ne va informa cum s-a terminat procesul. Iar în cea a anului 2021, ne va spune în care primăvară vor demara lucrările.

 O întrebare se impune, totuși: oare chiar are cineva interes să saboteze această lucrare, nu de interes local, ci de interes național? Fiindcă de ea nu ar beneficia doar localnicii sau cei din comunele vecine, așa cum greșit s-a scris în articolul la care am făcut referire, ci locuitorii întregii țări, ținându-se seama de dezvoltarea continuă a turismului. Numai în această vară, zeci de mașini purtând nr. de înmatriculare de pe tot cuprinsul țării, au făcut cale întoarsă de la Bilbor, după ce au aflat că nu pot trece, peste munte, la Vatra Dornei. Câți or fost cei ce doreau să treacă în sens invers, cine să-i mai știe.

Lasă un comentariu