INAUGURAREA DRUMULUI ASFALTAT LA MOIȘA

Distribuie pe:

Duminică, 20 octombrie 2019, într-o zi însorită de toamnă, la Moișa, în prezența unei mulțimi impresionante, a avut loc inaugurarea drumului asfaltat, drum comunal care face legătura cu drumul județean Dumbrăvioara-Fărăgău.

Lucrarea, finanțată din fonduri guvernamentale, a fost executată de firma Valpet, sub atenta supraveghere a domnului inginer Kozma Barna, primarul comunei Glodeni.

După oficierea Sfintelor Liturghii la cele două biserici, toată suflarea din Moișa, invitații si fiii satului, care au venit acasă, s-au adunat în fața Căminului Cultural să-și exprime bucuria pentru această mare realizare a satului nostru - drumul asfaltat.

Dintre invitați au participat: domnul Soporan Horea, senator în parlamentul României, domnul Gliga Vasile, președinte PSD Mureș, doamna consilier județean Moldovan Angela, reprezentantul primarului, domnul profesor Mozes Sandor, directorul Școlii gimnaziale “Adorjani Karoly” Glodeni, consilieri locali.

Moderatorul Palcu Vasile, profesor la Școala Moișa, fiu al satului, le-a urat tuturor bun venit la această manifestare de bucurie a satului nostru. Preoții Becan Marin și Pârvu Mircea au sfințit drumul, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu. A urmat Inaugurarea în cadru festiv-tăierea panglicii. Toată mulțimea a aplaudat cu entuziasm.

Au ținut cuvântări: reprezentantul primarului, profesor Mozes Sandor, directorul Școlii Generale Glodeni, domnul Gliga Vasile, fiica satului, doamna Lupescu Alexandrina, directoarea Liceului Tehnologic “Ioan Bojor” din Reghin, domnul Bocicor Vasile, fiu al satului, creator de versuri, și Stan Pavel, fermier, fiu al satului, inițiatorul, organizatorul și sponsorul principal al manifestării. Ultimii trei, în cuvinte alese, și-au arătat dragostea față de vatra natală. Vasile Bocicor a prezentat o frumoasă poezie, creație proprie, despre satul Moișa și evenimentul de azi.

La sfârșit, toți participanții au fost invitați în Căminul Cultural, unde au gustat din guiașul pregătit de Roșca Elena cu fetele și cu ginerii ei, apoi au cinstit un pahar de vin la ceas de bucurie. Invitații au notat impresii în Cartea de Onoare a satului Moișa.

Felicitări și mulțumiri tuturor celor care au contribuit și au ajutat, în diferite moduri, la reușita manifestării.

Lui Stan Pavel și întregii lui familii CINSTE și RESPECT!

Lasă un comentariu