COOPERATIVELE - VIITORUL ÎN ZOOTEHNIE

Distribuie pe:

- Convorbire cu domnul Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș -

- Am o întrebare. De vreme ce producătorul depinde de procesator, mă refer la prețul de achiziție a laptelui și la cantitate, de ce nu se încearcă o variantă în care asociația sau federația să își facă propria fabrică de procesare? S-ar regla problema asta, până la comerciant, care-și va stabili prețul la raft.

- Da. Ar fi o verigă închisă și o siguranță mai mare, dar... Asta se poate face doar prin cooperative, din care să facem parte noi, fermierii, cu fermele noastre. Aici, oricine poate face parte dintr-o cooperativă: SRL-uri, asociații familiale, persoane fizice. Avem și noi aici, pe plan local, o cooperativă și vindem laptele prin cooperativă. Atât colegii mei, cât și eu, la fermă, obținem un preț mai bun la lapte, pentru că nu vindem 2-3-5 mii de litri pe zi, vindem 20.000 litri de lapte pe zi. În acest caz obținem un preț mai mare la lapte, fiindcă acesta este și rostul asocierii. Cooperativa funcționează la Cluj. Avem și în Mureș. Sunt ferme mari, se dezvoltă, investesc, deci viitorul nostru sunt cooperativele, dacă ne constituim în cooperative. Asociațiile sunt organizații non-profit. Prin asociații nu avem voie să facem afaceri. Trebuie să facem, pe lângă asociație, un SRL pentru partea de comercializare. În această situație, ar fi eliminat SRL-ul din verigă și va fi înlocuit cu o cooperativă. Sunt în România cooperative de legumicultori. În privința laptelui sunt trei cooperative în Ardeal, una fiind la Huedin. Acestea sunt de viitor, deoarece, să construiești o fabrică, acum, având ca materie primă laptele nostru, al membrilor cooperativei, ar fi o problemă, pentru că trebuie să prinzi piața. Cel mai greu este marketingul și desfacerea mărfii. Nu toți fermierii pot rezista 3-5-6 luni, un an, fără a primi banii pentru producția de lapte. Acolo, la procesarea laptelui, intervin produse ca brânzeturile, cașcavalurile, ale căror prelucrare necesită de la 3 luni până la un an. Trebuie să le ții la maturat. În acest fel apare o verigă, când noi, fermierii, nu putem să ne primim banii și trebuie să ne descurcăm pe cont propriu, mă refer la membrii cooperativei. Acum, fiind încă de putere economică slăbuță, nu ne determină și nu ne încurajează încă să ne unim în cooperativă. Dar și gândul meu este la aspectul acesta. Pentru lapte avem deja acest mic pas făcut, dar și asta este ceva. Am avut câteva discuții, cu câțiva colegi, fermierii care au suprafețe mai mari de teren, să facem un uscător de cereale, un depozit de cereale, pentru că, uite, acum suntem măcelăriți și batjocoriți de toți dealerii care vin, cumpără și revând. De ce? În primul rând, n-avem spațiu de depozitare, apoi, n-avem condiții de uscare a cerealelor. Dacă recoltezi cu o anumită umiditate, trebuie uscate furajele. În al treilea rând, n-avem bani. Suntem obligați să vindem produsele, acum, la un preț derizoriu. Porumbul dacă este 50 de bani și are umiditate 17-18 la sută, mai primești doar 35-40 de bani pe kilogram de porumb. Pentru noi, aceasta este o catastrofă. Tocmai de aceea ne trebuie să ne intre subvențiile acum, să le putem folosi și să putem depozita porumbul pentru a-l putea vinde la momentul oportun, când el are un preț mai bun, mai corect. Această situație este cu toate cerealele, grâu, floarea-soarelui, cu toate. Acum profită de situație samsarii care fac bani pe seama noastră, iar noi suntem nevoiți să acceptăm, fiindcă suntem săraci, neuniți și nu ne putem ajuta. Drept consecință, fac bani cei care au bani, pe seama noastră. În fond, ei sunt oameni de afaceri. Bravo lor! Dacă noi am avea în județ vreo patru centre de colectare pentru cereale și vreo 20 de centre de colectare pentru lapte, conduse prin 3-4 cooperative, am fi căutați de toată Europa, fiindcă ar avea nevoie de noi. Când vinzi 50.000 tone de cereale, ești căutat de oricine. Când vinzi 200.000 litri de lapte pe zi, oricine vine la tine să-ți cumpere marfa. Dar toate astea presupun organizare. Dar asta este de viitor, cooperativa. Poate, copiii noștri, dacă vor fi mai lucizi decât noi, se vor gândi mai bine, se vor apropia unii de alții. Poate vor avea o capacitate de gândire mai bună decât a noastră, ei vor face această formă de organizare și, în consecință, viața lor va fi mai ușoară. Cum s-ar zice, broasca mică mănâncă broasca mare.

- Creșterea oilor nu intră în domeniul asociației pe care o reprezentați, dar...

- De la oi am venit acum...

- Problema aici ar fi cam asta: după ce am ascultat un reportaj la Radio Cluj, pe tema creșterii oilor, în județul Sibiu, am înțeles că problema aici, în momentul de față, este cu lâna: spălare, prelucrare. Deoarece la noi s-au pus pe butuci fabricile de procesare a lânii, trimit lâna în Turcia, se prelucrază, iar Turcia exportă lână românească, prelucrată de ei. Mai mult, într-o discuție anterioară, cu un fermier, îmi spunea că problema cea mai mare este că nu are unde să desfacă marfa, referindu-se la lână și la oi, norocul său fiind faptul că a reușit să exporte oi în Italia, la acea vreme. Care este situația?

- Pentru că noi nu avem licențele aprobate. Guvernul nostru nu s-a preocupat de problemele astea. Noi nu avem relațiile diplomatice cu țările arabe. Arabii sunt un popor mai sensibil. Ei trebuie și vor să lucreze la un nivel mai înalt. Noi trebuie să avem un ministru de comerț care să se ocupe de noi, căruia să-i spunem, de exemplu, că vrem să vindem miei, dar n-avem cui. Hai să găsim soluții. Noi trebuie să mergem în altă țară să vindem, să luăm de la el licența, pe urmă să le trimitem mieii, să câștige ei banii, în timp ce am putea vinde noi direct animalele.

S-au întâmplat multe pe tema asta. Este un istoric foarte neplăcut. Cu arabii se lucrează greu, dar ei dau bani. Ei consumă carne de oaie. În anul acesta, parcă prețul la carne de oaie a fost mai bun, dar prețul de anul trecut i-a distrus pe fermieri. V-am spus, copiii mei au o fermă cu 1.000 de oi și, cum este firesc, lucrăm împreună. Și aici este o situație șocantă. Tu îți faci un calcul, cum că vei vinde kilogramul la carnea de miel, de Paști, cu 7-8-10-11 lei. Vin blufuri, te prinde cu 500 sau 1.000 de miei pe care vrei să-i vinzi, să faci niște bani, să plătești salariile la oameni, să asiguri activitatea în continuare, dar prețul se prăbușește la 5 lei pe kilogram și nimeni nu poate face nimic. La export nu se mai livrează, pentru că nu s-au mai semnat protocoalele și noi, fermierii, suntem cei care suferim. Aici trebuie să apară în Guvern, ca la toate statele, ministrul de Comerț, cum era înainte. Să aibă delegați care să se preocupe pentru ca fermierii români să-și poată vinde marfa. La fel se întâmplă și cu producția de cereale, cu producția de lactate, producția de miere de albine, cu toate. Singurele ferme care sunt mai bine puse la punct sunt cele de pui, care au abatoare. Noi, în privința fermelor de pui, zburdăm în Europa, unde suntem pe primul loc. Ce-i drept, au câțiva oameni buni în asociație, cum ar fi profesorul Vanc. Sunt ferme puține, dar bine organizate și treaba merge strună. Îi felicit, bravo lor! Putem fi chiar invidioși pe ei. Foarte bine că s-au unit și le merge bine. Noi, fiind mai mulți fermieri, sigur că nu putem fi puțini, fiindcă o fermă de 2.000 de vaci este extraordinar de mare și nici nu ai cum să faci o fermă așa mare, fiind mai mulți, suntem mai dezbinați. Așa că, și din acest motiv procesatorii și-au făcut jocul cu noi. Dar, după discuții cu colegii mei, încet, am început să știm negocia prețurile cu ei. Noi, la cooperativa asta, vindem laptele la patru fabrici de procesare lapte. Am negociat prețul. În caz că primim un preț mai bun de la el, cădem de acord să-i furnizăm și lui. Dar aici nu este vorba de șantaj, este o afacere în care vindem celui care oferă un preț mai bun pentru noi, producătorii. În timp ce procesatorul vrea să cumpere ieftin, pentru ca el să obțină bani mai mulți, așa vreau și eu să vând mai scump, să am o viață mai liniștită. Trebuie să știi să negociezi prețurile cu fabricile. Mă repet cu afirmația: n-am văzut niciun procesator amărât.

- Am aflat, întâmplător, în urma unor discuții cu oamenii din câteva sate, cum că în sat au dispărut complet vacile, că nimeni nu mai are nicio vacă. Ce se întâmplă?

- Da. Dispar mereu. Oamenii care țineau 1-2-3 vaci au fost de fapt niște oameni în vârstă, cu tradiție de generații în creșterea lor. Cu 2-3-5 vaci, încă și acum sunt oameni care își țin copiii la școală. Vând laptele, mai fac puțin caș. Are siguranța că în fiecare lună îi vin niște bănuți și copilul poate merge la școală, îi poate plăti internatul, cantina, rechizitele școlare. Dar acolo unde au fost animale puține, n-au fost organizați, n-au mers la ei procesatorii pentru achiziție de lapte, ei n-au avut unde să-l vândă, dacă

n-au putut să facă caș sau altceva să vândă, au renunțat la vaci, fiindcă nu le mai aduceau venituri. De hobby nu poți ține vaca decât dacă ai un alt serviciu, cu venituri sigure lunare. Fermele mici, cele peste 10 vaci sunt ferme de viitor și eu am convingerea că sunt ferme bune. Aceasta este o fermă de familie, care poate întreține o familie cu 2-3 copii. Cei care au o fermă mică, de peste 10 vaci, de regulă, unul din familie are și serviciu. Dacă au unde să vândă laptele la un preț bun, real, va crește treptat, după un an mai poate avea vreo doi viței. După câțiva ani se trezește că are vreo 50 de vaci. Asta este la un fermier care știe să muncească, să facă selecție și care vrea să și câștige ceva la numărul de vaci. Este foarte important acum să lucrezi inginerește, să respecți niște tehnologii, fiindcă poți face bani mulți cu investiții mici. Dacă faci între 10-15 litri de lapte pe zi, atunci îți poți ține numai vaca. Nu mai rămâi cu nimic în buzunar. De la 20 de litri de lapte pe zi, te mai alegi cu un ban.

- În concluzie, care este viitorul mai bun, a fermei mici, mijlocii sau mari?

- Eu cred că și fermele mijlocii au aceeași șansă și sistem de dezvoltare în viitor, ca și fermele mari. La fermele mici, depinde de specific, care sunt cu vaci de lapte sau de carne. Fermele mici, sub 10 vaci, nu vor putea rezista, pentru că nu primesc nici plata cuplată, destul de consistentă, primesc numai ANT-ul care acum, în anul 2020, se termină. După noile negocieri cu PAC-ul, nu este cert dacă vor fi susținuți financiar cu ferme sub 10 vaci. Ei trebuie să facă o genetică bună, să investească în material seminal bun, pentru a rămâne în control. Dacă nu ești în control oficial și nu ești înregistrat la registru, nu primești această subvenție, și atunci, cu 300 euro pe cap de vacă într-un an, înseamnă mult pentru o fermă de vaci. Cel care primește subvenția prosperă, își mai cumpără niște utilaje. Cel care nu primește, va vinde vacile, fiindcă nu are altă soluție. Din anul 2021 va începe noul program de finanțare. E bine că va rămâne plata cuplată și cuantumul care este pentru vaci. La culturile mari agricole se va întâmpla ceva, ceva nu este în regulă. Nu cred că va apărea plafonul de plată, fiindcă nu cred că va apărea plafonarea la subvenția la 200 sau 100 hectare cum au afirmat. La vacă și oaie va rămâne la fel subvenția. Ar fi sectoarele cele mai grele și mai afectate. Comisia asta de la Bruxelles trebuie să susțină ramurile care sunt în cădere, care nu mai pot rezista. Acolo intervin ei. Să nu credeți că sunt mărinimoși și de aceea ne dau subvenții. Ni le dau fiindcă îndată nu vor mai avea ce mânca. Suntem o populație pe glob de peste 7 miliarde de oameni, care trebuie hrăniți. Chiar și piscicultura este bine susținută. La noi, acest transfer între comisia europeană, minister și fermieri, se face foarte greu. Acolo avem oameni care n-au pregătirea profesională cea care trebuie. Întotdeauna, mai întâi vine ecoul și apoi sfatul. Dar până atunci, celelalte țări și-au făcut proiectul și își primesc banii.

- A fost un caz, mai demult, când un inginer electrotehnist a fost ministrul Agriculturii. Afirmase el că la nivel de minister nu este obligatoriu să fii de specialitate, fiindcă, la nivel macroeconomic, ai de rezolvat probleme de organizare. Credeți că un ministru trebuie să fie un specialist în domeniu sau asta contează mai puțin?

- Acela a fost un accident, dar el a avut dreptatea lui. Dar, dacă este un organizator bun, un tip pragmatic, cu mintea deschisă și vede lucrurile pe ansamblu, la nivel macroeconomic, dar are și consilieri foarte buni și foarte mulți, atunci poate conduce un minister. Dar așa ceva nu prea găsești, să ai consilieri foarte mulți și buni. Sunt suficienți 2-3 consilieri care să-i pună niște piedici, el nu va înțelege ce se întâmplă și acolo va greși. Un ministru care este de specialitate, cum ar fi un medic veterinar, inginer zootehnist, inginer agronom, care anterior a lucrat în domeniu, a fost director, are și experiență, știe toate problemele. Dacă el merge într-un lan de porumb, iar fermierul îi spune că nu i s-a făcut recolta de porumb în acel an, dar vede că lanul este plin de mohor, de alte buruieni, îi poate spune că, cu toate că a fost finanțat, n-a lucrat bine, n-a erbicidat. Tocmai de aceea, ministrul trebuie să fie de specialitate, să observe și să înțeleagă aceste fenomene. Eu, pe ministrul Daea l-am stimat. Îl cunoscusem încă pe timpul când a fost la Camera Agricolă, era senator. Ne-a primit. Aveam probleme cu subvenția la lapte. Am stat vreo două zile la București, la Parlament, pe la toate comisiile. El a fost amabil, a vorbit cu noi, am avut întrebări și răspunsuri pertinente, iar el ne-a ascultat problemele, nu numai atât, s-a interesat pentru a se rezolva problemele noastre. Avea răbdare cu noi. Când a fost ministru Motreanu, profesor de istorie, dar a fost ministru al Agriculturii, a fost o moțiune pe siguranța fermelor: să ai fermele împrejmuite, să ai sală de frig pentru cadavre, să ai două vestiare, cu două camere. Ne-am dus la el să-l întrebăm ce se întâmplă. Am început să-i explicăm. El, în acest timp, scria încontinuu. Cred că a umplut un caiet. I-am cerut un răspuns, să știm ce să facem. L-a chemat pe Roateș de la Autoritate, el este din Mureș, președinte la ANSS, la București, și i-am pus eu întrebarea, dacă a fost în străinătate. Mi-a confirmat. L-am întrebat, dacă, de exemplu, în Austria, a văzut vreo fermă împrejmuită. Mi-a spus că niciuna. L-am întrebat apoi, câte ferme cu sală de frig pentru cadavre a văzut? Niciuna. Apoi, la vestiare, de ce să fac eu două? Dacă mă duc la muls vacile, cu nevasta, ce rost are? De fapt, vin niște reglementări de la comisia europeană la minister. Chiar dacă în adresă se specifică faptul că astfel ar trebui, dar fiecare țară își adaptează reglementările după putința și normele ei. Pentru ca eu să-mi împrejmuiesc ferma, ar fi însemnat să-mi vând toate vacile ca să fac 5 kilometri de gard. La fel s-a pus problema, pe unde au fost CAP și IAS-uri, spațiul rămânând liber, primarii le-au dat autorizații oamenilor

să-și facă case, vile, dar apoi au venit cu reclamații, fiindcă zona miroase a urină, iar fermierii să-și mute ferma din apropiere. Așa că am stabilit o regulă: primul venit, primul stabilit. Dacă ai avut casa construită înaintea fermei, da, să se mute ferma. Dar dacă ferma a fost mai înainte acolo, să suporte. Iată de ce ne trebuie miniștri pragmatici, care să înțeleagă problemele astea, fiindcă sunt probleme cu care te confrunți zilnic, și tot zilnic apar altele noi, pe care nu le poate descâlci decât un om de specialitate și cu care poți discuta altfel, chiar dacă și pe alte domenii, de mediu, pe teme juridice, unde își aduc aportul și consilierii, dar problemele trebuie să fie stăpânite de ministru.

 

Lasă un comentariu